Lazăr Vlăsceanu: Succesul României a ținut până în 1913. În satele din sud a rămas Evul Mediu pur. Nicio deosebire

Ionuț Vulpescu l-a întrebat pe prof. Lazăr Vlăsceanu, în cadrul podcastului Avangarda, de ce nu reușesc proiectele de reformă.

Din 1859 în prezent, la fiecare 30 de ani avem un început radical

”Avem o istorie a întreruperilor periodice și a provizoratului continuu, a spus prof. Vlăsceanu. Din 1859 și până în prezent, la fiecare 30 de ani, în medie, noi am avut un început radical. În 1865, aveam deja Constituțiune tradusă din limba franceză, aveam Cod Penal preluat de la elvețieni, tot pe filieră franceză, aveam toate instituțiunile juridice, politice. Intrasem în plină democrație. A fost o discuție întreagă despre vot. În timp de 40 de ani, numărul votanților a crescut spectaculos. S-a trecut de la votul funciar, treptat, către votul universal, universalizat fiind mai ales după război, după al Doilea Război Mondial. Dar numărul votanților crescuse spectaculos după Primul Război Mondial. Aveam toate instituțiile democrației, dar democrație nu aveam, deloc. Dacă te uiți la toate datele statistice, și în Modernitatea românească prezint date statistice seriate, comparativ cu alte țări, am început democratic și am intrat în dictatură...Și am perseverat în dictatură până în 1990”, a spus Lazăr Vlăsceanu.

În mod deliberat, elita nu a vrut să investească în educație

Oamenii politici, clasa politică, în istorie, au omis educația din agenda lor imediată în mod premeditat sau a fost, pur și simplu, o chestiune care ține de incompetență, a întrebat Ionuț Vulpescu.

”Răspunsul meu, strict teoretic, dacă este să intru pe filieră teoretică și să explic de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu educația, este clar legat de faptul că elita, în mod deliberat, nu a fost interesată să investească în educație, să educe cetățeanul român la un nivel care să îl facă participant conștient, autonom, în cadrul democrației, a spus prof. Vlăsceanu. Că nu ai democrație fără autonomie personală. Este un nonsens.

Am să dau un exemplu. Țara noastră, deja după Unire, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a legiferat educația primară universală. Asta însemna că toți copiii țară urmau să fie absolvenți de învățământ primar. Nu s-au alocat fonduri, nu s-au construit clădiri, nu s-au pregătit cadre didactice. Unde să se realizeze aceasta universalizare? Eram una din primele țări care proclama învățământul universal de bază și pe care nu l-a realizat în niciun fel.

Avem o modernitate care se întoarce în trecut

Încă un exemplu: legea din 1864, privind împroprietărirea țăranilor, acorda pământ țăranilor și după adoptarea Codului Civil, relația dintre boieri, deținătorii de pământ și țărani era o relație contractuală. Juridic vorbind, relația contractuală este o relație care recunoaște egalitatea părților. Ca urmare, țăranul devenind proprietar, ca să intre în relație cu boierul pentru lucratul pământului, trebuia să stabilească un contract.

Din 1864 și până la sfârșitul secolului, până în 1899, au fost legi repetate ale învoielilor. De ce? Pentru că ceea ce dominase în Principatele Române, înainte de Unire, au fost obiceiurile pământului, care erau tradiții orale și care recunoșteau părțile în funcție de statutul social cu care erau investiți cultural în societate sau pe baza proprietății pe care o dețineai. Învoiala era că eu, boier, mă învoiesc cu tine, țăran, care ești sărac, să îți dau boii să ari pământul, dar ne învoim. Dreptul bogatului în raport cu săracul era recunoscut prin învoială.

În momentul în care s-a pus problema egalității drepturilor, boierii au reacționat vehement și au spus: „Cum să fie el egal cu mine, pentru că el nu știe carte, nu știe ce este un avocat, pe care să îl angajeze ca să poată să stabilească contractul cu mine. Trebuie să ne întoarcem la tradițiile noastre, la învoieli.” Și de aici a venit marea idee a lui Maiorescu că între formă și fond nu există nicio legătură. Noi aveam fondul modern al societății democratice, în care se democratizaseră proprietatea, raporturile politice, însă fondul nostru era legat de obiceiurile pământului, care nu aveau nicio legătură cu modernitatea. Jocul acesta l-a condus pe Maiorescu, de fapt, pe toți conservatorii – că și Maiorescu a fost un conservator – la susținerea ideii că toate acelea sunt forme, fantome, stafii fără trup și trebuie să dispară, iar noi să ne întoarcem la vechile noastre tradiții conservatoare.

Succesul României a ținut până în 1912-1913

Și așa, o societate care a început spectaculos, cu cele mai moderne instituții juridice, politice, economice ale vremii să se întoarcă, iar modernitatea noastră, în loc să fie o modernitate progresivă, a devenit o modernitate recesivă, care s-a întors în trecut. După aceea, s-au repetat. Deci succesul nostru economic până în 1912-1913, până înainte de Primul Război Mondial, a fost remarcabil. Începusem să devenim una din țările care, economic, se dezvoltau destul de rapid. Din 1913, nu am mai recuperat acest decalaj. Adică suntem în același decalaj economic, ca să nu mai spun și de celelalte, politic, cultural, cum eram și înainte.

Iar cea mai gravă inegalitate este economică. Inegalitățile economice sunt sfidătoare. Bucureștiul este o insulă, împreună cu insulițe de tipul Cluj, Timișoara, o insuliță de bunăstare economică într-o mare de sărăcie totală. Urcă-te în mașină și fă o călătorie prin sudul țării, prin sate, și vezi ce viață duc. Este Evul Mediu pur. Nu e niciun fel de deosebire. Nu mai trebuie să facă zile de clacă, conform îndoielilor, însă au dat pământul la diferiți arendași, antreprenori agricoli și primesc ce primesc.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News