Lazio Roma, adversara vicecampioanei României, FCSB, în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, a confirmat forma foarte bună pe care o traversează, impunându-se cu un categoric 3-0 în faţa formaţiei Udinese, într-o partidă restanţă din campionatul Italiei (etapa a 12-a), disputată miercuri seara.
Cu fundaşul român Ştefan Radu integralist, Lazio s-a impus pe Stadio Olimpico prin autogolul lui Samir (min. 22) şi reuşitele lui Nani (min. 47) şi Felipe Anderson (min. 87).
Graţie acestui succes, Lazio Roma şi-a consolidat poziţia a treia în clasamentul din Serie A, distanţându-se la trei puncte de Inter Milano, ocupanta locului al patrulea.
Antrenorul lui Lazio, Simone Inzaghi, a utilizat următorul unsprezece în meciul cu Udinese: Thomas Strakosha - Wallace, Stefan De Vrij, Ştefan Radu - Dusan Basta, Marco Parolo (Alessandro Murgia, 86), Lucas Leiva, Sergej Milinkovic-Savic (Senad Lulic, 65), Jordan Lukaku - Felipe Anderson, Nani (Luis Alberto, 72).
Într-o altă întâlnire restanţă disputată miercuri la Genova (etapa a 3-a), echipele Sampdoria şi AS Roma au terminat la egalitate, 1-1. Au marcat: Fabio Quagliarella (min.45 din penalty) pentru gazde, respectiv Edin Dzeko (min.90).
Portarul român Bogdan Lobonţ a fost rezervă la AS Roma în acest meci.
În clasament conduce SSC Napoli, cu 54 puncte, urmată de Juventus Torino, 53 puncte, Lazio Roma, 46 puncte, Inter Milano, 43 puncte, AS Roma, 41 puncte, Sampdoria Genova, 34 puncte, AC Milan, 31 puncte, etc.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News