Bayern Munchen a învins-o pe Lazio Roma cu scorul de 4-1, marţi seara, pe Stadio Olimpico, într-o partidă din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Campioana en titre s-a impus prin golurile marcate de Robert Lewandowski (9), Jamal Musiala (24), Leroy Sane (42) şi autogolul lui Francesco Acerbi (47). Pentru Lazio, la care fundaşul român Ştefan Radu a lipsit, accidentat, a înscris Joaquin Correa (49).
De remarcat că Bayern a avut doar şase rezerve, patru dintre acestea fiind introduse pe gazon. Lewandowski a devenit cu această ocazie al treilea marcator din istoria Champions League, cu 72 de goluri, depăşindu-l pe spaniolul Raul Gonzalez Blanco. Lider este Cristiano Ronaldo (134 goluri), urmat de Lionel Messi (119).
Musiala este cel mai tânăr marcator al lui Bayern în Champions League, cu doar două zile înainte de a împlini 18 ani. Bayern a ajuns la 18 meciuri consecutive fără înfrângere în Liga Campionilor, dintre care 17 au fost victorii. Manşa secundă va avea loc în data de 17 martie, la Munchen.
Pe Stadio Olimpico au evoluat echipele: Lazio Roma: Reina - Patric (Hoedt, 53), Acerbi, Musacchio (Lulic, 31) - Lazzari, Milinkovic-Savic (Cataldi, 81), Lucas Leiva (Escalante, 53), Luis Alberto (Akpa Akpro, 81), Marusic - Joaquin Correa, Immobile (căpitan).
Antrenor: Simone Inzaghi. Bayern: Neuer (căpitan) - Suele, Jerome Boateng, Alaba, Alphonso Davies - Kimmich, Goretzka (Javi Martinez, 63) - Leroy Sane (Bouna Sarr, 90), Musiala (Choupo Moting, 90), K. Coman (Lucas Hernandez, 75) - Lewandowski. Antrenor: Hans-Dieter Flick. Arbitru: Orel Grinfeld (Israel).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu