Cotidianul francez "Le Monde" a publicat o hartă care prezintă modul în care țările membre ale Uniunii Europene depind de gazul rusesc și susțin noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Potrivit hărții "Le Monde", România nu are o poziție bună, neavând o atitudine clară împotriva Rusiei, chiar dacă depinde într-o mică măsură de gazul rusesc.
Cotidianul a pornit demersul jurnalistic după ce statele membre al UE nu au ajuns la un acord cu privire la sancțiunile economice pentru Rusia. În lipsa unei înțelegi în UE nu s-a putut ajunge nici la o înțelegere între cele două puteri SUA-UE, Washingtonul luând poziție separată.
Diferențele dintre țările europene se explică prin interesele economice numeroase și diferite, dar și prin factori politici și de securitate, menționează cotidianul francez.
De la anexarea Crimeei de către Rusia, țările UE nu reușesc să se înțeleagă asupra sancțiunilor economice împotriva Moscovei. Rusia este al treilea partener comercial al UE, după Statele Unite și China. Importurile UE din Rusia reprezintă circa 12%, în special produse energetice – petrol și gaz –, iar exporturile UE în Rusia, în special produse manufacturate din industria auto și chimică, reprezintă 7 la sută.
România nu s-a pronunțat clar pentru sau împotriva de sancțiuni suplimentare. România susține linia europeană, dar se declară mai puțin favorabilă aplicării de sancțiuni economice decât extinderii fazei a doua a planului european, arată Le Monde. Cu toate acestea, potrivit hărții, țara noastră nu este dependentă în proporție mare de gazul rusesc, făcând parte din categoria țărilor ce se încadrează între 15 și 35%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu