"Lebăda neagră a alegerilor din 2024". Prof. Dumitru Borţun: E singurul care arată, vorbeşte, gândeşte ca un şef de stat

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Dumitru Borţun, profesor de Etică în comunicare și Analiza discursului public în cadrul SNSPA, om de stânga, consilier în cadrul Administrației Prezidențiale în anii ’90, a anunţat "lebăda neagră" la alegerile prezidenţiale din 2024. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Pentru că vorbim de alegeri, facem un exercițiu. Ne imaginăm 2024, alegeri prezidențiale în România. Care credeți că va fi lebăda neagră a acelei toamne?", a întrebat Ionuţ Vulpescu în cadrul podcastului Avangarda. 

"Cred că va fi Mircea Geoană! Să vă spun de ce: este singurul om care se profilează ca șef de stat prin viziune, prin conduită, arată ca un șef de stat, vorbește ca un șef de stat, gândește ca un șef de stat! Trebuie să fie șef de stat! Nu ai cum să nu! Și sper că va avea o campanie electorală suficient de corectă, de convingătoare, încât să ia vălul de pe ochii oamenilor și să vadă cu adevărat de ce are nevoie România!

Trăim într-o societate în care viteza, secolul vitezei – ăsta e vax, a trecut demult! – trăim o epocă a accelerării. Se vorbește de accelerarea accelerării, de o curbă asimptotică, progresul nu mai e așa, pe diagonală, e asimptotic cu timpul, se duce și nu mai știi ce urmează, pentru că e o viteză extraordinară cu toată descoperirea în inteligența artificială, cu robotizare, cu descoperirea asta uluitoare, e o revoluție tehnologică uluitoare care schimbă relații sociale, forme de statalitate, forme de societate, toate se vor schimba. Și noi ne certăm între noi care au fost înainte în Transilvania, ungurii sau românii? Deci noi avem o propensiune pentru trecut, ne legitimăm prin trecut, și acum o ținem langa cu bătăliile cu turcii, dar dacă te duci la turci, în afară de Ștefan cel Mare nu pomenesc pe nimeni, deci pentru istoria lor, noi eram irelevanți, dar pentru noi, sunt toate! Și asta a hrănit la un moment dat un anumit etnocentrism care, cum să vă spun, era bun atunci, când se forma conștiința națională. Că trebuia să ne folosim de ea într-o formă. Întâi le-ai spus românilor că toți se trag de la Râm, deci au avut o conștiință a originii comune, pe urmă că ne-am bătut cu unii și cu alții, ai făcut o identitate negativă prin ceea ce nu suntem, nu suntem musulmani, nu suntem iudei, ca evreii, nu suntem catolici, ca ungurii, tot timpul ai făcut o identitate prin ce nu suntem. Din păcate nu le-a spus nimeni românilor ce sunt. De aceea, ai o mare problemă când e vorba de un proiect de societate, de strategii pe termen mediu și lung, să realizăm ceea ce vrem să fim! Fiindcă românul nu știe ce vrea să fie", a explicat profesorul Dumitru Borţun. 

Youtube video image

Candidează Mircea Geoană la prezidenţiale? "Apetitul meu pentru politica românească este foarte redus"

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, transmite că apetitul său pentru viaţa politică românească este redus, în contextul în care este vehiculat ca unul dintre favoriţii la alegerile prezidenţiale din 2024. 

Răspunzând unor reacţii la recentul discurs de la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, unde a analizat ceea ce a numit Paradoxul Românesc - un discurs îndelung citat şi comentat de presa din România, Mircea Geoană, românul cu cea mai importantă funcţie internaţională, a ţinut să facă, tot în mediu academic, la Cluj, câteva precizări:

„Am descris pe larg nevoia realizării unui Salt Istoric de dezvoltare pentru țară noastră, de primenire a Proiectului Național. Am propus 5 Obiective Naționale, care să fie negociate și asumate de toți actorii relevanți din societate, dincolo de ciclurile electorale și de liderii politici ai momentului. Și pentru că unii comentatori l-au citit în cheie electorală, vreau să clarific motivul real pentru care sunt pasionat, mă implic și comunic pe toate aceste teme legate de prezentul și viitorul națiunii noastre.

Apetitul meu pentru politica românească este foarte redus. A vorbi despre marile subiecte ce îi preocupă pe români, fie ele politice, economice sau sociale nu are de-a face cu pregătirea vreunei presupuse candidaturi. Așa cum văd eu lucrurile, obligația unui lider este de a da țării sale toată experiență, devotamentul și dragostea de care este capabil. Voi continua să fac acest lucru indiferent de poziția pe care o ocup”, a transmis Mircea Geoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel