LeBron James, starul echipei de baschet Los Angeles Lakers, l-a criticat, luni, pe managerul general al clubului Houston Rockets, Daryl Morey, autorul unui mesaj pe Twitter în care îşi exprima susţinerea faţă de manifestanţii din Hong Kong, provocând o criză între China şi NBA, apreciind că "el nu ştia suficient sau era prost informat", informează AFP.
"Eu nu vreau să mă lansez într-un schimb de cuvinte sau de replici cu Daryl Morey. Dar eu cred că el nu ştia suficiente lucruri despre situaţia actuală (din Hong Kong) sau era prost informat", a declarat James pentru presă, înaintea unui meci din pre-sezon cu Golden State Warriors.
"Foarte multe persoane ar fi putut fi lezate, nu doar financiar, cu şi fizic, emoţional şi spiritual. Deci să fim mai atenţi la ce mesaje postăm, la ce spunem şi ce facem. Da, avem libertatea de exprimare, dar acest lucru poate antrena lucruri foarte negative", a adăugat el.
LeBron James se afla alături de Lakers în China, la finele săptămânii trecute, pentru a disputa două meciuri demonstrative cu Brooklyn Nets, în plină criză apărută ca urmare a unui mesaj postat pe Twitter de directorul general al clubului Houston Rockets pentru susţinerea manifestanţilor din Hong Kong.
Mesajul lui Daryl Morey a stârnit mânia a numeroşi iubitori ai baschetului din China, ce au apreciat că responsabilul lui Houston Rockets se amestecă în chestiunile de suveranitate şi încurajează tensiunile.
În semn de protest, televiziunea chineză CCTV a renunţat să transmită două meciuri din presezon ale unor echipe din NBA, ca urmare a acestui mesaj. De asemenea, televiziunea a dat de înţeles că ar putea pune capăt unor colaborări cu NBA.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu