Psihologul Cristina Dimitrescu, psihoterapeutul Ramona Dumitru Popescu și psihologul Radu Leca au discutat despre depresia post-partum, în cadrul emisiunii „Ultrapsihologie”, pe DC News TV.
„Din moment ce nu se știe cauza reală a depresiei post-partum, atunci luăm prin eliminare. Se spune că schimbările hormonale ar duce la depresie”, a precizat psihoterapeutul Ramona Dumitru Popescu.
„Eu am lucrat cu depresia post-partum în cabinet. Avem de a face cu o secțiune hormonală nouă. În urma noțiunii de „revoluție hormonală”, ajungem pe o idee predicată atât în Statele Unite, cât și în Europa modernă și educată, că atâta timp cât hormonii au o revoluție, atunci și subiectul are o revoluție”, a continuat Radu Leca.
„Categoric, pentru că până la urmă funcționăm pe bază de hormoni. Principalele funcțiuni ale corpului sunt duse la sfârșit pe baza hormonilor. În mod categoric, este implicată și educația pe care o avem, ceea ce gândim despre momentul respectiv, ceea ce am primit din familie și vorbim aici despre programe mentale, vorbim despre experiențele celor din jur. Dacă mama îți povestește că nașterea e ceva groaznic, din experiența proprie, ai șansa să transferi noțiunea aceasta. Pe de altă parte, dacă vine mama și spune că este greu, o să doară, dar uite ce frumos și de bine e să ai un copil și să te bucuri de momentul acela, situația se schimbă. Eu am trecut de două ori prin acest moment al nașterii, din păcate cu operație de cezariană. Zic din păcate pentru că, pe undeva, mi-ar fi plăcut să văd, să simt momentul acela. Știu că durerea este mai mare, nu se compară, dar pe de altă parte țin minte, într-adevăr, primul moment în care mi-am luat băieții în brațe. A fost de o emoție pe care pot să o trăiesc și acum foarte intens pentru că pot spune că pentru mine a fost un moment resursă de fericire, de bucurie, de împlinire. Dacă mă întreabă cineva care e cel mai frumos moment din viața mea, aș spune că nașterea”, a spus și psihologul Cristina Dimitrescu.
Poți urmări întreaga emisiune aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu