Investitorul american Warren Buffett a vorbit despre deciziile în afaceri, momentul investițiilor și piețele eficiente.
Publicitate
Miliardarul american Warren Buffett, într-o scrisoare către acționari, i-a îndemnat pe investitori să se concentreze pe imaginea de ansamblu pe termen lung decât pe inflaţia ridicată şi pe alţi factori care în 2022 au diminuat preţurile acţiunilor.
”Încă nu am văzut un moment în care să aibă sens să fac un pariu pe termen lung împotriva Americii. Şi mă îndoiesc foarte mult că orice cititor al acestei scrisori va avea o experienţă diferită în viitor” afirmă el, conform news.ro.
Miliardarul care se află în spatele Berkshire (care deţine zeci de afaceri operaţionale, inclusiv asigurătorul auto Geico, compania feroviară BNSF şi multe mărci de consum binecunoscute, cum ar fi Dairy Queen şi Fruit of the Loom) spune că majoritatea deciziilor sale de alocare a capitalului au fost doar ”aşa şi aşa”, iar rezultatele ”satisfăcătoare” ale Berkshire de-a lungul timpului au rezultat din aproximativ o duzină de decizii ”cu adevărat bune”.
Pieţele ”eficiente” există doar în manuale, susține el, adăugând că acţiunile şi obligaţiunile tranzacţionabile sunt derutante. Miliardarul a mai spus că ”încrederea şi regulile sunt esenţiale” în conducerea afacerilor mari, chiar şi pe fondul dezamăgirii inevitabile.
Cathy Seifert, analist la CFRA Research, este de părere că actualul ”climat de piaţă a fost, în lipsa unui cuvânt mai bun, foarte schizofrenic. Buffett îşi exprimă această frustrare”.
În ciuda faptului că a plătit 11,5 miliarde de dolari în octombrie pentru compania de asigurări Alleghany Corp, Berkshire a încheiat anul cu 128,6 miliarde de dolari. A devenit și un mare vânzător de acţiuni, iar, în acest context, Buffett a îndemnat investitorii să nu se oprească asupra condiţiilor de piaţă pe termen scurt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu