Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates, a vorbit în platoul Spectacola despre vindecarea relației cu mâncarea și cu propriul corp.
Celebrul nutriționist Cori Grămescu spune că motivaţia, fie că e vorba de dietă, sport sau orice altceva, vine "făcând", la fel cum foamea vine mâncând.
"E foarte important să avem această claritate despre de ce facem eforturi în direcţia schimbării alimentare, şi-abia apoi putem trece prin efortul de organizare, să vorbim despre ce mâncăm, cum combinăm, sezonalitate, tot felul de alte lucruri. Dar alea vin abia după ce ne înţelegem motivaţia.
Din punctul meu de vedere, motivaţia are două părţi. O dată este motivul şi "de ce-ul" acesta mare, dar în planul cel mai important este acţiunea. Nu ne putem menţine motivaţi dacă nu acţionăm. Să stai aşa pe scaun şi să zici "vreau să mă trezesc motivat." Motivaţia se întreţine ea însăşi din a acţiona, nu prin a sta să ne gândim la 50 de milioane de lucruri, rumegăm acolo 3 miliarde de gânduri şi nu facem un pas. Nu! Motivaţia se întreţine doar din acţiune.
Şi mai este un factor care omoară motivaţia: perfecţionismul. Cea mai mare luptă a mea cu clientele se desfăşoară în două direcţii. Una este să le temperez pe cele care sunt super avântate şi vor să le facă pe toate deodată - şi sport şi dietă şi masaj - repede, fără să se gândească la cum păstrăm ritmul acestor schimbări. Iar cealaltă parte din clientele mele rămân într-o stare din asta de paralizie, efectiv, pentru că încep să se gândească prea mult la lucruri. Vor să aştepte momentul perfect în care să se alinieze astrele... nu ştiu ce să se alinieze" a explicat Cori Grămescu în emisiune.
"Cel mai rău lucru pe care-l putem face corpului nostru e să tot fluctuăm în greutate... slăbim, ne îngrăşăm, ne creştem gradul de inflamaţie în corp, digestia se duce şi ea pe apa sâmbetei şi aşa mai departe. Este important să ne gândim, în primul rând, la asta: pot susţine acest ritm în viaţa mea 5 ani de zile de-aici încolo cu minim de efort?
Eu vin dintr-o familie şi dintr-o cultură a muncii şi a glorificării muncii. În realitate, majoritatea oamenilor nu pot susţine genul ăsta de efort pe termen lung, nici nu e sănătos, ajungem în burnout. Ei bine, dacă ne gândim la procesele noastre de schimbare din această paradigmă - a efortului minim sustenabil pe perioada de cinci ani de zile, atunci se schimbă întregul narativ intern. Pentru că trecem dintr-o zonă de impulsivitate şi de "Aoleu, nu mă mai suport" către o poziţionare în care discutăm despre cum va arăta viaţa mea - integrând bucata asta, construind şi în jurul ei."
Emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu