Mircea Badea, reacție la dezvăluirea lui Mugur Ciuvidă despre legătura Armand-Drulă-CNAIR

Sursa foto: captura video din emisiunea "În Gura Presei", de la Antena 3
Sursa foto: captura video din emisiunea "În Gura Presei", de la Antena 3

Mircea Badea a comentat dezvăluirea făcută de Mugur Ciuvică, președinte al Grupului de Investigații Politice, despre legătura dintre Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor, Clotilde Armand, primar al Sectorului 1, și CNAIR, anunțată în emisiunea ”Miercurea Neagră” de la DCNews și Gold FM. 

Prioritatea ministrului USR Drulă de la Transporturi e să dea bani firmei pe care a condus-o USR-ista Clotilde Armand. În 12 ianuarie 2021 a avut loc prima ședință a Consiliului de Administrație al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) după preluarea mandatului de ministru al Transportului de către USR-istul Cătălin Drulă. Marea prioritate a CNAIR a fost să discute cererea firmei Egis de suplimentare a fondurilor pe care aceasta le primește de la statul român pentru supravegherea lucrărilor la inexistenta autostradă Transilvania".

"Firma Egis este plătită să supravegheze lucrările la o autostradă care nu este"

"Deci atenţie! Firma Egis nu este plătită să facă Autostrada Transilvania, ci să supravegheze lucrările. Ceea ce, trebuie să recunoașteți, nu este puțin lucru. Adică, hei, la o autostradă care nu este. Păi, poate de aia nu e, că nu a fost supravegheată ca lumea. Şi, acum, ca să fie autostradă, trebuie să fie supravegheată mai abitir. Atunci, firma Egis a zis "mai daţi-ne nişte bani să supraveghem mai bine, că nu vedeţi că nu iese?". Corect! Îi susţin!" a spus Mircea Badea, în emisiunea În Gura Presei, de la Antena 3.

"Firma Egis, condusă până de curând de colega de partid a lui Drulă, Clotilde Armand (în prezent, nenorocirea locuitorilor Sectorului 1), a încasat până în prezent zeci de milioane de Euro pentru „supervizarea lucrărilor la autostrada Transilvania”.

"Clotilde Armand este o doamnă foarte drăguță"

"Zice "în prezent nenorocirea locuitorilor Sectorului 1". Aici nu sunt de acord. Nu este nicio nenorocire. Doamna Clotilde Armand este o doamnă foarte drăguță pe care locuitorii Sectorului 1 a votat-o. Deci, care nenorocire? 

Băi, ce mișto: "supervizarea". Tu ce faci? Supervizez. Mai tare de atât... Dacă m-ar întreba cineva "ce vrei Badea să te faci cand vei fi mare?" - "Supervizor!", a mai comentat Mircea Badea.

"Doar faptul că există un proces pe rol și că instanța urmează să se pronunțe a împiedicat operațiunea inițiată de subalternii ministrului Drulă în favoarea firmei pe care a condus-o colega sa de partid. CNAIR a constatat însă că „propunerea prezentată este susținută”, așa că Clotilde Armand poate sta liniștită, statul român va continua să plătească sume uriașe firmei Egis. Că doar n-o să folosească banii publici pentru, Doamne ferește, mărirea pensiilor".

"Bravo! Ii susțin!", a fost reacția prezentatorului tv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel