Legătura dintre Băsescu și Paul, pe înțelesul retardaților

val-vilcu
val-vilcu

Din păcate, mai există și persoane care au rămas în urmă cu două decenii, nu doar cu trei ani. E vorba de cei care, din 1992(când îl înjurau pe Rege că vine cu moșierii să bea sângele poporului) și până astăzi nu au văzut/citit/înțeles ceva din istoria României. În anii 90, era explicabil, după atâta vreme de propagandă.

 Acum...chiar dacă pare inutil, încerc să le ofer o explicație simplă, pe înțelesul tuturor, la întrebarea: care e legătura dintre Băsescu și Paul, sau mai precis legătura între actualul președinte și cei care susțin că nepotul lui Carol face parte din Casa Regală? Este expresia ”Lasă că merge și așa!”. 

Carol al II-lea a părăsit Casa Regală, pierzându-și drepturile dinastice, fiindcă s-a căsătorit fără aprobarea Regelui, fără acordul comandanților săi militari, în străinătate. Parlamentul a consacrat prin două legi, în 1925 și 1927, acest lucru.

Nimeni nu neagă descendența lui Paul, din Carol al II-lea, dar asta nu înseamnă că face parte din Casa Regală. Dinastia, ca instituție, a sancționat abaterea lui Carol de la norme și l-a exclus. Societatea l-a pedepsit pe Carol, într-un moment în care România era monarhie constituțională. Chiar dacă nu ești de acord cu monarhia, ca formă de guvernare, nu poți să nu recunoști că încălcările normelor trebuie sancționate.

A trece cu vederea ”căsătoria” de la Odessa este la fel cu a te face că nu vezi când Băsescu încalcă, uneori grav, Constituția și că sfidează Parlamentul, sau să nu observi că Anastase numără voturile și le înmulțește cu doi. În sistemul republican pedeapsa, prin referendum, se aplică doar președintelui.În cazul dinastiilor ( ereditare prin definiție) sancțiunea afectează și copilul rezultat dintr-o căsătorie nelegitimă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel