Poluare și infertilitate, legătură dovedită - Studiu. Situația care afectează milioane de cupluri

Sursa Pixabay
Sursa Pixabay

Poluarea determină creșterea riscului de infertilitate a unui cuplu cu 20%, a determinat un studiu realizat în China.

Expunerea la poluarea din aer crește semnificativ riscul de infertilitate al unui cuplu, relatează The Guardian. Studiul a fost realizat pe 18.000 de cupluri din China și a descoperit că rezidenții zonelor cu poluare intensă au un risc crescut cu 20% de a fi infertili.

Studiul nu a precizat și cum poluarea duce la infertilitate, dar particulele poluante, odată intrate în corp, produc inflamație, ceea ce determină alterarea ovulelor și a spermatozoizilor.

Un alt studiu, de această dată din Statele Unite, realizat pe 600 de femei care s-au adresat unei clinici de fertilitate a scos în evidență rezultate similare. Pacientele expuse la poluarea cu nanoparticule nu dezvoltau complet ovule sănătoase.

Vezi și: MS: Femeile gravide sau care alăptează se pot vaccina anti-COVID-19 cu Pfizer-BioNTech şi Moderna

Infertilitatea este o problemă a milioane de cupluri din lume, însă foarte puține studii s-au realizat pe corelarea dintre poluare și infertilitate. Până acum se știe că poluarea poate influența nașterea prematură și o greutate scăzută a fătului la naștere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel