Legăturile Partidului DREPT cu candidatura lui Mircea Geoană. Ionuț Stroe (PNL), precizări

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

10 deputați de la diferite partide și-a anunțat ieri apartenența la Partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT), anumite voci din spațiul public susținând ideea că acești membri ai Legislativului i-ar putea oferi lui Mirceea Geoană, posibil candidat la alegerile prezidențiale, o vizibilitate în Parlamentul României.

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a afirmat, marţi, referitor la anunţul a 10 deputaţi privind apartenenţa la partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT), că "această formă de asociere a celor care nu mai prind mandate la alte partide este doar o chestiune de conjunctură", menţionând că îi vine greu să creadă că acest lucru are vreo legătură cu candidatura lui Mircea Geoană la Preşedinţie.

"Acum ceva vreme se spunea din partea aceluiaşi candidat Geoană că anul acesta va fi anul electoratul al celor independenţi. Văd că interesul foarte multor parlamentari în a-şi menţine mandatele şi bineînţeles şi privilegiile fac să ia naştere fel de fel de grupuri parlamentare, formaţiuni politice care se erijează în vehicule politice pentru diverşi candidaţi. Greu îmi vine a crede că şi-a schimbat domnul Geoană părerea şi cred că această formă de asociere a celor care nu mai prind mandate la alte partide e doar o chestiune de conjunctură, n-are niciun fel de legătură, sau poate domnul Geoană ne va lămuri, cu candidatura dânsului", a spus Stroe, la Parlament, întrebat în legătură cu coagularea celor 10 deputaţi în spatele lui Mircea Geoană.

El a mai spus că nu-i cunoaşte nici măcar pe cei care se asociază, adăugând că nu ştie "dacă aceştia s-au evidenţiat în decursul anilor prin activitate parlamentară bogată".

Plenul Camerei a luat act de solicitarea a 10 deputaţi privind apartenenţa la partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT), aceasta fiind depusă anterior la Secretariatul General al forului legislativ.

Deputatul Ion-Marian Lazăr a anunţat, în plen, că nu este vorba despre înfiinţarea unui grup parlamentar, solicitarea având în vedere notificarea Autorităţii Electorale Permanente.

"Vă aduc la cunoştinţă că încă de ieri, 2 septembrie, ora 14,00, a fost depusă la Secretariatul General dovada pentru apartenenţa a 10 deputaţi la partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT). (...) Dovezile au fost depuse ieri şi produc efecte din acest moment. Prin urmare, vă solicit să notificaţi în acest sens AEP în vederea aplicării dispoziţiei art. 118 indice 1 din Legea 208/2015 privind reprezentarea partidelor politice parlamentare în birourile electorale. Subliniez că aceasta nu este o solicitare de înfiinţare a unui grup parlamentar, ci o solicitare de notificare a AEP că DREPT, conform legii, este partid parlamentar", a declarat deputatul, care a fost exclus luni din USR.

Potrivit listei prezentate în plen, cei 10 deputaţi sunt: Ion Marian Lazăr (ex-USR), Daniel Sorin Gheba (ex-AUR), Radu Tudor Ciornei (ex-USR), Daniel Florea (ex-AUR), Liviu Ioan Balint (ex-PNL), Gheorghe Pecingină (ex-PNL), Daniel Liviu Toda (ex-USR), Cristian Paul Ichim (ex-USR), Florică Ică Calotă (ex-AUR), Apjok Norbert (ex-UDMR).

Viceliderul grupului deputaţilor UDMR Benedek Zacharie a precizat că Apjok Norbert nu era membru al formaţiunii, el fiind exclus din anul 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel