Lege achiziții publice. Teodorovici, măsuri privind debirocratizarea

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Legislaţia privind achiziţiile publice va fi modificată până la sfârşitul lunii mai, în sensul simplificării şi debirocratizării ei, dar şi a posibilităţii soluţionării contestaţiilor încă din prima fază procesuală, măsură care va conduce la deblocarea contractelor în derulare, a declarat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. 

"Ştim foarte bine că de ani de zile vorbim despre faptul că există un blocaj sau foarte multe piedici în ceea ce înseamnă achiziţiile publice în România. Din păcate, vedem că şi bani europeni sunt necheltuiţi şi bani publici, fie buget de stat sau buget local. Sunt foarte multe piedici din punct de vedere al legislaţiei. E şi partea de pregătire a personalului care aplică această lege, dar am considerat că este necesar să aducem o schimbare până la finalul lunii mai, pe două zone importante: zona de achiziţii publice la modul general, unde s-au adus simplificări eliminând anumite elemente care erau până acum dovezi de birocraţie excesivă. Am încercat să lăsăm cât mai mult posibil ceea ce este doar în directivele europene, fără să adăugăm nimic în plus din partea noastră, ca instituţie centrală", a spus Teodorovici. 

Ministrul a afirmat că se va merge pe modelul pe care Comisia Europeană îl practică la nivelul său vizavi de anumite proceduri sub pragurile Comisiei. 

Modelul CE

"Pentru că aici noi am încărcat în mod excesiv şi nejustificat, nu a cerut nimeni acest lucru, am încărcat cu proceduri foarte multe modul în care se poate face o achiziţie publică sub anumite praguri, cum ar fi serviciile publice sau de lucrări. Am simplificat foarte mult această zonă", a precizat Teodorovici la finalul dezbaterii organizate la Palatul Parlamentului de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP).

El a adăugat că şi contestaţiile în instanţă vor fi reglementate, în sensul soluţionării lor încă din prima fază procesuală, fapt ce va conduce la deblocarea contractelor. 

"Mergem pe ideea de a avea totuşi şi zona de contestaţii, pentru a descuraja practica aceasta destul de prezentă în a contesta orice, de dragul de a contesta. Vom merge pe ideea de a se decide la primul nivel de contestare, într-un fel sau altul. Dacă se merge pe aceeaşi decizie a autorităţii contractante, să fie obligaţie în a semna contractul chiar dacă mai departe firma care se consideră nedreptăţită merge mai departe la a doua cale de atac şi dacă va câştiga la acest nivel atunci să i se ramburseze o parte din marja de profit pe care a prevăzut-o iniţial, astfel încât să nu mai ţinem pe loc contractele, mai ales pe cele de investiţii", a subliniat ministrul Finanţelor. 

Întrebat cine va plăti aceste costuri, Teodorovici a spus că autoritatea contractantă este cea care trebuie să şi le asume. 

"În mod normal este autoritatea contractantă care îşi va asuma faptul că, într-un final, la nivelul Curţii a rămas o decizie definitivă, în sensul invers decât ea a decis la nivelul atribuirii contractului", a arătat ministrul. 

Zona de achiziții, reglementată

Teodorovici a mai precizat că zona de achiziţii de la nivelul administraţiei centrale va fi reglementată. 

"Ca orizont de timp, v-am spus, luna mai, dar atacăm şi zona de achiziţii centralizate, la nivel de administraţie centrală şi nu pe zona locală. Anumite produse care sunt costisitoare - combustibil, medicamente, autoturisme şi alte astfel de produse, pe care Banca Europeană de Investiţii, care a lucrat alături de noi, le identificăm ca fiind cele mai costisitoare şi cu care o să începem partea de achiziţii centralizată, adică la nivel central - toate aceste nevoi legate de aceste produse pe care vi le-am spus se vor face într-un singur loc, pentru a reduce costurile şi nu numai. După aceea, dacă practica este bună şi acceptată, se poate aplica şi la nivel local", a punctat ministrul Finanţelor. 

[citeste si]

Teodorovici a menţionat că alte măsuri care vor conduce la accelerarea analizelor ofertelor vizează eliminarea unor documente care se cereau până acum la nivelul autorităţilor contractante sau reducerea termenelor. 

"S-au scos o parte din documentele care se cereau până acum la nivelul autorităţilor contractante, s-au redus termenele, dar nu termenele acelea în care pregăteşti ofertele, pentru că aceea e o zonă pe care nu poţi să umbli", a afirmat ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel