Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru declararea datei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon.
Legea are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon şi prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui Tratat. În acest sens, autorităţile centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin material şi logistic.
Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat în mai această lege iniţiată de Titus Corlăţean şi Şerban Nicolae. În iunie, şeful statului a sesizat la Curtea Constituţională a României (CCR) actul normativ, însă CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate.
În septembrie, preşedintele Iohannis a cerut reexaminarea actului normativ, însă legea a fost adoptată în forma iniţială, Camera respingând solicitarea şefului statului. În motivarea cererii de reexaminare se arăta că legea trimisă la promulgare a generat numeroase critici, atât din partea experţilor, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale.
'Reacţiile produse la nivelul societăţii civile, precum şi amploarea acestora au pus în evidenţă faptul că această lege, în forma adoptată de Parlament, nu a reprezentat rezultatul unui proces autentic şi consistent de consultare şi dezbatere publică', se preciza în cerere.
Preşedintele considera că se impune reanalizarea legii prin reluarea de către Parlament a întregului proces deliberativ asupra legii şi iniţierea unei largi analize şi consultări, în care să fie implicaţi specialişti, istorici, cercetători, profesori, academicieni, instituţii de învăţământ, instituţii publice, reprezentanţi ai societăţii civile, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu