Proiectul de lege inițiat de parlamentarii PSD Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae care introduce modificări pentru organizațiile neguvernamentale a fost adoptat de Senat.
Mircea Badea l-a întrebat pe Șerban Nicolae ce se mai întâmplă cu acest proiect de lege de care nu s-a mai auzit nimic de câteva luni.
"Cine blochează legea de transparentizare a finanțării ONG-urilor? Ca să știu să-l înjur de acum încolo toată viața”, a spus Mircea Badea la Antena 3.
”Eu mi-am făcut datoria să o propun. Nu știu cine o blochează. O să întreb. Senatul s-a pronunțat, a trecut proiectul”, a răspuns Șerban Nicolae.
"Să vă spun o șmecherie tipic Soros. Dacă vă uitați pe toate site-urile acestea legate de transparența fondurilor, ei vorbesc despre transparența utilizării sumelor, nu de transparența surselor de finanțare. Nu știm de unde vin banii. Acest lucru sper să aflăm. Eu am făcut acest proiect de lege", a adăugat Șerban Nicolae.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de social-democraţi, prin senatorul Şerban Nicolae şi deputatul Liviu Ploşoianu. În expunerea de motive se apreciază ca necesară creşterea gradului de transparenţă şi se propune obligaţia ca ONG-urile să publice semestrial o declaraţie detaliată de venituri şi cheltuieli.
"Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile au obligaţia de a publica semestrial până la data de 31 iulie, respectiv 31 ianuarie, în Monitorul Oficial partea a IV-a, declaraţiile de venituri şi cheltuieli pentru semestrul precedent. În declaraţia publicată se menţionează distinct, pentru fiecare venit în parte, persoana sau activitatea, după caz, care a generat venitul respectiv, precum şi valoarea acestuia. Nepublicarea declaraţiei atrage de drept suspendarea activităţii asociaţiei pentru 30 de zile. Dacă în acest termen declaraţia nu se publică, asociaţia, fundaţia sau federaţia îşi încetează activitatea de îndată", se arată în textul propunerii legislative.
O altă condiţie este ca ONG-ul să funcţioneze de cel puţin doi ani şi să fi realizat o parte din obiectivele stabilite. De asemenea, pentru a fi de utilitate publică, o organizaţie neguvernamentală nu trebuie să fi desfăşurat în 'ultimii doi ani şi nici în prezent' activităţi politice de orice fel, activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire sau opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie sau demnitate publică în care acesta poate fi numit ori ales.
Comisia juridică a eliminat algoritmul procentual procentual propus de iniţiatori pentru domeniile în care Guvernul recunoaştea statutul de utilitate publică al fundaţiilor sau asociaţiilor solicitante 40% - servicii sociale; 30% - educaţie; 10% - ştiinţă, cercetare, inovaţie, mediu şi protecţia animalelor, protecţia consumatorului; 10% - valori naţionale şi ale minorităţilor naţionale - tradiţii şi patrimoniu cultural; 10% diplomaţie şi relaţii internaţionale, militar-apărare-cultul eroilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News