Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că există în lucru un proiect de lege privind gospodărirea sustenabilă a pădurilor, prin care să se diminueze tăierile ilegale, iar suprafeţele cu tăieri la ras să fie reduse de la trei hectare la un hectar.
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că există în lucru un proiect de lege privind gospodărirea sustenabilă a pădurilor, prin care să se diminueze tăierile ilegale, iar suprafeţele cu tăieri la ras să fie reduse de la trei hectare la un hectar. Prin această lege se va institui şi catalogul unic naţional al masei lemnoase recoltate din păduri, proprietarii şi administratorii de păduri fiind obligaţi să facă publică acea cantitate de masă lemnoasă pe care o exploatează, astfel încât orice cetăţean să aibă posibilitatea să vadă ce se taie, cât se taie, cine taie şi de unde se taie în pădurile României.
Ţin să precizez următorul lucru: acest proiect de lege nu are ca scop diminuarea volumului de masă lemnoasă care este aprobat pentru a fi exploatat, adică cele aproximativ 18 milioane de metri cubi anual, care sunt aprobaţi prin lege, conform actelor de punere în valoare şi a amenajamentelor silvice, ci scopul acestui proiect de lege este ca tăierile ilegale, care din păcate mai există în România, să fie mult diminuate - unu. Doi: să valorificăm superior această resursă, care este, la urma urmei, un bun al tuturor, şi să nu mai vedem cum vedem, de exemplu, la ora actuală, pe marginea unor drumuri, buştean de fag, de alte specii, care ar fi pretabil să fie prelucrat industrial, să-l vedem că este crăpat în patru şi este folosit ca lemn de foc', a spus Deneş.
Gospodărirea sustenabilă a pădurilor şi exploatarea raţională a resursei de lemn ar urma să se realizeze, potrivit proiectului de lege, prin: menţinerea integrităţii fondului forestier, limitarea tăierilor de masă lemnoasă, astfel încât acestea să se încadreze strict în posibilitatea de creştere a pădurilor, creşterea ponderii pădurilor în zonele cu climat mai puţin favorabil, evitarea dezgolirii solului prin tăieri, aplicarea de tehnologii de recoltare şi colectare a lemnului care să nu afecteze echilibrul ecologic, prevenirea proceselor de degradare a pădurilor şi solurilor forestiere, împădurirea tuturor suprafeţelor neregenerate din fondul forestier, reintroducerea în circuitul economic, prin împădurire, a terenurilor excesiv degradate, inapte pentru folosinţe agricole prin mecanisme de finanţare pe suprafaţă, paza pădurilor şi protecţia acestora în vederea prevenirii şi combaterii bolilor şi dăunătorilor, incendiilor, distrugerilor şi degradărilor. Una dintre măsurile anunţate este reducerea tăierilor rase de la trei hectare la un hectar, iar următoarea tăiere rasă va fi permisă abia după regenerarea suprafeţei tăiate, proces care poate dura între 3 şi 8 ani.
Directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, prezent la conferinţa de presă susţinută de Ioan Deneş la Bistriţa, a explicat că măsura privind tăierile va avea în primul rând un impact vizual şi va ajuta la regenerarea suprafeţelor. 'Opinia mea este că, prin această lege, doar se reduce suprafaţa şi se reduce impactul vizual şi ajută mult la regenerarea suprafeţei. Una este să ai trei hectare, să le regenerezei natural, şi alta este să ai un hectar. Până la urmă, este doar o chestiune de tehnică silvică şi de progres al ideii că refacem pădurea pe suprafeţe mai mici, şi nu pe suprafeţe mai mari. Ca volum, nu va fi un impact de extras, pentru că, până la urmă, există o reglementare, există un proiect tehnic care spune: ai voie atât să recoltezi, atât produce pădurea, mai mult nu', a afirmat Mihăilescu.
Proiectul de lege anunţat de ministrul Apelor şi Pădurilor mai prevede obligaţia proprietarilor să îndepărteze din păduri mai întâi arborii rupţi, căzuţi sau doborâţi de vânt sau de zăpadă, şi abia apoi să taie arborii sănătoşi, şi interzicerea utilizării sub formă de combustibil a lemnului care poate fi prelucrat industrial.
Vezi și Tăieri ilegale din păduri. Romsilva, bilanţul pagubelor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News