EXCLUSIV  Lege PSD pentru femei. Culisele unei modificări la care unii parlamentari s-au opus pe furiș

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

PSD este ”principalul motor parlamentar” într-o inițiativă importantă privind drepturile femeilor în România.

PSD s-a remarcat ca fiind un susținător important al drepturilor femeilor. Deputatul Florin Manole (PSD) a evidențiat, în cadrul unei emisiuni, o realizare semnificativă din 2023: modificarea legislației privind vârsta de consimțământ pentru raporturile sexuale cu minori. Până de curând, judecători tratau abuzurile sexuale asupra minorilor ca simple acte consimțite, o abordare considerată barbară.

Noua lege prevede că orice act sexual cu un minor sub 16 ani, comis de un adult, este considerat viol. Florin Manole a subliniat că inițiativa a întâmpinat rezistență în Parlament din partea unor conservatori, dar PSD a fost „motorul principal” al adoptării acestei reforme. Această schimbare reprezintă un pas important în protecția minorilor și în combaterea abuzurilor în România.

 

”Dacă vorbim despre Drepturile omului, stânga europeană are ca subiect important acest domeniu. Și aici, activiștii LGBT, toate minoritățile sunt apărate și reprezentate de stânga. La noi, PSD este mai apropiat de tradiție, de biserică, este mai conservator. USR-ul care pretinde că este de dreapta este exponentul acestor curente ideologice în România”, a afirmat jurnalistul Val Vâlcu în cadrul emisiunii electorale DC Votez de la DC News și DC News TV.

”PSD este mai conservator, însă în ultimul an, doar ca să mă refer la ultimul an, am avut o temă de Drepturile omului pe care am marșat foarte puternic. Ea nu s-a văzut pentru că poate nu este una dintre temele-vedetă ale stângii europene.

Dar drepturile femeilor nu se referă nici la minorități, pentru că femeile nu sunt o minoritate, ci se referă la oameni care ne sunt egali, care ne sunt partenere, din toate punctele de vedere, de la partenere de viață până la partenere de muncă.

Pentru drepturile femeilor, PSD a fost, în ultimul an, un foarte mare aliat. Și vă spun asta pentru că am lucrat  împreună cu colegi de ai mei și împreună cu ONG-uri pentru drepturile femeilor la câteva proiecte. Unul dintre ele este foarte important, chiar dacă nici el nu a fost foarte vizibil public. Se numește legislația pentru vârsta de consimțământ pentru raport sexual cu minor. 

În România, în ultimii mulți ani, am avut sute de cazuri în fiecare an în care judecători  (n.r. unii judecători) tratau ceea ce noi putem considera, ușor, ca fiind viol sau abuz ca pe un act sexual cu un minor, în care, uneori, victima a incitat agresorul. O chestiune pe care aș considera-o barbară. Nu există o situație normală, în care un om, judecător sau un om simplu, să poată să zică și să argumenteze că o fată, un copil de 12 ani, a incitat un adult și actul sexual rezultat nu poate fi considerat viol.

Asta a fost în România până în decembrie anul trecut, când legislația asta a trecut, când legislația asta a fost îmbunătățită și, azi, când vorbim, lucruri de genul acesta, barbare, nu se mai pot întâmpla în România”, a declarat deputatul PSD Florin Manole, invitat în emisiunea DC Votez.

Problema vârstei, identificată chiar și de Inspecția Judiciară

 

”Adică, oricine are, citez din trecut, act sexual cu un minor sub 16 ani, în situație de adult răspunde ca un violator. Știu că nu sună de 2024, pare că ne referim la niște epoci demult apuse, dar nu este așa. Din păcate, în România, mulți ani, am avut multe astfel de situații. La o simplă căutare pe Google, o să vedeți anchete de presă despre subiectele acestea, iar Inspecția Judiciară însăși a cerut din 2016 schimbarea legii în acest sens, pentru că a identificat ea, nu un organ de presă, nu un om simplu, ci principalul monitor al disfuncționalităților din justiție a identificat problema asta”, a mai spus Florin Manole.

Mai mult decât atât, deputatul a ținut să puncteze că ”deși nu s-a opus nimeni, din punct de vedere public” acestei inițiative, însă ”negocierea parlamentară a fost lungă și dură. Spun acum ceva verificabil cu toate ONG-urile care au fost partenere în demersul acesta. PSD a fost principalul motor parlamentar al acestei inițiative pentru că erau foarte mulți conservatori din Parlament care spuneau: Nu. De ce ar trebui să punem o limită aici, la 15 sau 16 ani? Dacă există consimțământ, este în regulă. 

Ce consimțământ poți să ai la 12 ani? Cum poți să reziști, din punct de vedere mental, manipulării unui adult de 20, 22, 23, 25 de ani  atunci când ești, totuși, un copil? Nu ai dreptul la 12 ani să conduci o mașină, nu ai dreptul la 12 ani să lucrezi, nu ai o grămadă de drepturi”, a mai spus Florin Manole.

 

Mai multe în video:

Youtube video image

 

Partidul Social Democrat - PSD, CMF 11240017

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel