Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului arată că pe 23 decembrie 2017, Parlamentul i-a transmis în vederea promulgării Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, care instituie o nouă procedură referitoare la validarea, ulterior constituirii consiliului local, a mandatelor de consilier local.
"Legea menţionată stabileşte noi reguli în ceea ce priveşte cvorumul şedinţelor consiliului local sau a consiliului judeţean, după caz, în cadrul cărora se propune validarea sau invalidarea unui sau a unor consilieri locali/consilieri judeţeni noi. Considerăm că această lege cuprinde reglementări neclare, imprecis redactate, ce contravin normelor şi principiilor constituţionale şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (2) şi art. 123 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie", se precizează în sesizarea de neconstituţionalitate, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News