Legea administraţiei publice, promulgată de Iohannis, după sesizarea la CCR

Legea Administraţiei publice Locale a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, care a semnat vineri decretul, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. 

Legea, care fusese adoptată de Senat, în calitate de cameră decizională, pe 18 februarie, a fost contestată de preşedintele Klaus Iohannis în luna martie, când a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale 215/2001.

Legea, constituţională

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în sesizarea către CCR preşedintele Iohannis arăta atunci că, prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale. În sesizare, Iohannis afirmă că actul normativ a fost adoptat cu nesocotirea prevederilor articolului 61 şi ale articolului 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate - Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat. 'În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament', se arată în sesizare.

În ziua de 20 mai 2019, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate. Decizia a fost definitivă şi general obligatorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel