Legea privind alegerea parlamentarilor a trecut miercuri de Senat şi urmează să intre în dezbaterea deputaţilor. Actul normativ reintroduce votul pe liste și prevede reducerea numărului de senatori și deputați.
Plenul Senatului a adoptat Legea privind alegerile parlamentare, toate partidele politice fiind de acord cu prevederile acesteia, transmite digi24.ro.
De altfel, în Comisia de Cod Electoral aceste modificări au trecut cu unanimitate de voturi.
Senatul nu este cameră decizională, astfel că urmează dezbaterile din Camera Deputaților.
Iată care sunt principalele prevederi ale noii Legi pentru alegerile parlamentare:
- vot pe listă
- prag electoral de 5%
- număr redus de parlamentari: 326 deputaţi + diaspora și 134 senatori
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu