Camera Deputatilor se afla intr-o situatie aiuritoare. Miercuri, 9 decembrie, va trece tacit o serie de modificari la legea ANI privind sancționarea incompatibilităților. Totuși, aceleași modificări legislative au mai fost adoptate tacit de Camera Deputatilor pe 13 mai 2015.
Gafă fără precedent în Parlament
Dupa ce a fost semnalata in plen adoptarea tacita a celor 2 proiecte de lege, deputatii au fost informati in cadrul Biroului Permanent de ministrul pentru Relatia cu Parlamentul de la acea data, Eugen Nicolicea, ca NU Camera Depuatilor este Prima Camera sesizata in cazul acestor legi, ci Senatul. Astfel Camera Deputatilor nu le putea adopta tacit. De aceea Nicolicea a cerut ca cele doua legi sa nu fie inaintate Senatului pana cand situatia nu va fi lamurita, potrivit stiripesurse.
"Eu am vrut doar să sesizez o chestiune: avem PLX 309 şi 310. Spune toată presa că au fost adoptate tacit, adică noi am fi primă Cameră sesizată. În realitate, în mod eronat am fost sesizaţi ca primă Cameră de către Senat. Nu de către noi a fost făcută eroarea.
Problema a fost ridicată la Comisia juridică, şi rugămintea mea este să nu se transmită la Senat până vom avea un punct de vedere la Comisia juridică, pentru că s-a întâmplat aşa: Senatul s-a desesizat şi a spus: primă Cameră este Camera, şi, atunci când a ajuns aici, eu constat că de fapt este invers.
Deci, dacă suntem Cameră decizională, putem constata că la Senat a trecut tacit şi noi trebuie să o votăm, şi nu invers", le-a explicat Nicolicea deputatilor, potrivit stenigramei Biroului Permanent.
O jumătate de an, legea blocată nici la Senat, nici la Camera Deputaților
In aceste conditii, cele doua proiecte de lege au stat din mai pana in decembrie, nici la Camera, nici la Senat, nici adoptate, nici respinse, doar blocate.
Mai mult decat atat, aceasta incurcatura nici nu ar fi trebuit sa se produca pentru ca Senatul a inaintat de la bun inceput Camerei Deputatilor o adresa prin care o informa ca este Prima Camera sesizata, iar Senatul este decizional. Eugen Nicolicea a insistat ca Senatul greseste si si-a convins si colegii de acest lucru, fapt care a dus la situatia prezentata.
Mai bine de jumatate de an mai tarziu, cele doua legi revin pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Nici obiectul celor doua legi nu este de ignorat, ambele vizand modificarea legii ANI.
[citeste si]
Una apartine senatoarei Cristiana Anghel care propune ca cei gasiti incompatibili sa nu mai poata ocupa timp de 3 ani DOAR functia in care au fost gasiti incompatibili, nu ORICE functie de demnitate publica, asa cum prevede legea in prezent.
Cea de-a doua propunere legislativa este semnata de 9 deputati si senatori de la PSD, UDMR si minoritati. Aceasta vizeaza acelasi aspect al sanctiunii privind incompatibilitatea alesilor. Potrivit modificarilor propuse, un primar, viceprimar sau consilier local gasit incompatibil, nu mai poate candida la niciuna dintre aceste 3 functii, timp de 3 ani. Insa el poate candida la Parlament, sau la Consiliul Judetean. Aceleasi reguli se aplica pentru presedintii / vicepresedintii / consilierii judeteni, respectiv pentru deputati, senatori si europarlamentari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu