Legea anti-imigraţie, Ungaria, intervenţia ONU

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a etichetat vineri legea anti-imigraţie propusă de Ungaria drept 'un asalt împotriva drepturilor omului' şi a cerut guvernului de la Budapesta să apere dreptul la libertatea de asociere, informează Reuters.

Guvernul de la Budapesta a înaintat marţi în parlament un proiect de lege prin care ministrul de interne ar primi dreptul să interzică organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri) care sprijină imigraţia şi care ar reprezenta 'un risc de securitate naţională'.

Proiectul face parte din eforturile anti-imigraţie ale premierului Viktor Orban care a avut ca ţintă campania magnatului şi filantropului american George Soros, născut în Ungaria, de dezvoltare a valorile liberale şi de deschidere a frontierelor în estul Europei. Propunerea de lege pare să marcheze o înăsprire a controalelor asupra organizaţiilor 'care lucrează asupra unor chestiuni pe care guvernul le consideră a fi împotriva intereselor statului, cum ar fi migraţia şi azilul', a declarat purtătorul de cuvânt al ONU pentru drepturile omului, Rupert Colville.

Proiectul introduce 'o restricţie nejustificată asupra dreptului la libertatea de asociere şi este o continuare îngrijorătoare a asaltului guvernului asupra drepturilor omului şi spaţiului civic', a spus el într-un briefing de presă la Geneva. Guvernul de la Budapesta susţine că proiectul de lege, care va impune de asemenea o taxă de 25% pe donaţiile din străinătate pentru ONG-urile care sprijină migraţia în Ungaria, urmăreşte să descurajeze imigraţia ilegală despre care Orban spune că erodează stabilitatea europeană şi că a fost alimentată parţial de Soros, care are dublă cetăţenie - ungară şi americană.

[citeste si]

'O astfel de taxă va duce cel mai probabil la diminuarea bugetelor şi va afecta strângerea de fonduri, subminând astfel abilitatea ONG-urilor de a-şi desfăşura propriile activităţi şi servicii', a spus Colville.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel