Legea care permitea PFA-urilor să se transforme în SRL-uri după un an de funcționare, declarată neconstituțională. Fusese votată de aproape toți deputații

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Curtea Constituțională a României (CCR) a hotărât joi, cu unanimitate de voturi, că legea care permitea persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale și celor familiale să se transforme în societăți cu răspundere limitată (SRL) sau alte forme de societăți comerciale este neconstituțională. 

În cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, CCR a admis joi o obiecţie de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. 

În esență, Curtea a reținut că intenția legiuitorului de a reglementa un drept de opțiune al persoanelor fizice autorizate, al întreprinderilor individuale și al celor familiale, pentru modificarea formei de organizare în societate, în una dintre formele prevăzute de Legea societăților nr.31/1990, nu este însoțită de reglementarea în concret, a unei proceduri legale care să permită realizarea efectivă a acestei modificări, având în vedere regimul juridic diferit al societăților reglementat prin Legea nr.31/1990.

Curtea a constatat că simpla exercitare a unui drept de opțiune recunoscut la nivel legal unor entități fără personalitate juridică, chiar însoțită de depunerea unor înscrisuri, nu este suficientă și nu poate conduce în mod automat și integral la asimilarea regimului juridic al entităților economice fără personalitate juridică, reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.44/2008, cu regimul juridic al societăților cu personalitate juridică, reglementate de Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nici nu determină aplicarea corespunzătoare a procedurii prevăzute de Legea nr.31/1990 în cazul schimbării formei societăților.

Curtea a mai reținut că, în condițiile în care nu se stabilesc în mod expres și neechivoc procedura de transformare, condițiile de fond și formă necesare pentru a opera transformarea unei entități fără personalitate juridică în societate, legea criticată creează sub unele aspecte, premisele unei aplicări neunitare a normelor legale instituite, iar în unele cazuri, duce la imposibilitatea aplicării efective a legii criticate, generate de modul defectuos, imprecis și incomplet de redactare a normelor acesteia, de natură a contraveni dispozițiilor constituționale referitoare la principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii.

Legea a fost adoptată în Parlament în luna octombrie cu 242 de voturi "DA", 2 abțineri și un parlamentar care nu a votat şi prevedea introducerea art. 33 ind. 1 în OUG nr. 44/2008, cu următorul cuprins:

1. -imagine fara descriere- (vot-electronic_47494500.jpg)

"(1) Prin excepţie de la prevederile art.21, 27 şi 33, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale pot opta, după minimum un an de funcţionare, pentru modificarea formei de organizare în societate în una dintre formele prevăzute la art. 2 din Legea societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă depun la oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea următoarele documente:

a) certificatul de înregistrare obţinut conform prezentei ordonanţe de urgenţă;

b) actul constitutiv al societăţii şi dovada efectuării vărsămintelor în temeiul actului constitutiv, cu excepţia societăţilor cu răspundere limitată;

c) dovada sediului social;

d) certificatul de atestare fiscală;

e) codul de înregistrare în scopuri de TVA, după caz.

(2) Societatea înfiinţată potrivit alin. (1) îşi menţine codul de identificare fiscală şi codul de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) În termen de 3 zile lucrătoare de la depunerea documentelor, autorităţile competente vor elibera certificatul de înmatriculare al noii societăţi".

Prin această modificare legislativă persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale se puteau reorganiza, prin transformare, în una dintre entităţile reglementate de art. 2 din Legea societăţilor nr.31/1990, respectiv: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel