Legea cartelelor și lupta surdă pentru baze de date
Legea cartelelor preplătite și cea privind reținerea datelor sunt din nou într-un fel de dezbatere publică. Tot în această perioadă se discută și despre o necesară lege a securității cibernetice. Legile amintite au ca scop asigurarea unui cadru pentru combaterea unor amenințări la adresa securității naționale și individuale. În acest caz, serviciile speciale pledează pentru adoptarea unor legi, care să le ajute să funcționeze eficient. Este în interesul lor. De cealaltă parte, Curtea Constituțională, are menirea să se asigure că legile nu încalcă valorile umane. Până la urmă stă în misiunea și interpretarea (!) acestei instituții să sesizeze dacă ceva nu este în neregulă cu ele. Și chiar mai simplu, în caz de vicii, Curtea are puterea să le blocheze, declarându-le neconstituționale. Războaiele ajung astfel să se ducă pe tărâmul complex al comunicării. Admitem că atât misiunea serviciilor cât și a CCR trebuie să fie în slujba cetățeanului. Nu omul obișnuit este creatorul de facto al tuturor instituțiilor?
Din punctul de vedere al muncii de informații, al lucrătorului care desfășoară muncă de teren și care strânge bob cu bob pentru a ajunge la un adevăr – „legea cartelelor” este una bună. Chiar și pentru cine nu lucrează cu informații este de neînțeles de ce un om care vrea să facă rău, chit că vrea să dea un telefon aiurea la 112, să se poată ascunde sub anonimat. M-am rezumat la acest exemplu pentru că oricâte acte de terorism s-ar întâmpla în jurul nostru, cei mai mulți dintre noi nu vor crede că se poate întâmpla unul și la în țara noastră. Mai mult, în ziua de azi nu mai are importanță unde se întâmplă geografic un act terorist, atâta timp cât sunt omorâți și răniți oameni, fie că vorbim de o proximitate virtuală sau de una fizică, ambele sunt reale. Incidența acestui tip modern de barbarie se răsfrânge asupra fiecărui reprezentant al speciei umane. Este o luptă nedreaptă dintre bine și rău, pe care numai cei care au văzut-o de aproape o pot înțelege cu adevărat. Noi ceilalți nu avem o cuprindere reală și putem doar dezbate filozofic sau empatic despre asta.
Cheia acestui conflict stă nu în faptele care trebuie combătute, ci în cine deține „la vreme de pace” bazele de date cu informații. Tind să cred că cele zece milioane de cartele „civile” reprezintă o formă de putere dacă știi cum să te raportezi la ele. Dar cum le-ar putea folosi cineva politic, astfel încât să rămână pe termen lung în fruntea respectivei baze de date și să se substituie oricărei forme alte constituționale de putere. Asta este greu de spus.
Deduc faptul că asta a deranjat CCR. Cine deține identitățile. Tentația politicului de a accesa informații confidențiale în numele „binelui tuturor” probabil că este și va fi întotdeauna una destul de mare. Se poate ca invizibilii poli de putere, inaccesibili cetățeanului obișnuit (oricât ar fi el de creator și stăpân al instituțiilor) să arate că nu avem genetic un prea mare apetit pentru democrație. Și atunci, adevărul rămâne pe undeva pe la mijloc. Sunt multe lucruri pe care nu le știm.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
