EXCLUSIV  Lege circulație copii biciclete. Legea aberantă care nu permite copiilor să meargă cu bicicletele

O lege aberantă din România interzice copiilor care nu au împlinit 14 ani să meragă cu bicicleta pe drumurile publice. Asta înseamnă că ei nu au voie să folosească bicicleta nici măcar în parc sau pe pistele special amenajate.

Potrivit dispoziţiilor art. 70 pct. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, "Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani." 

Practic, toți părinții ai căror copii folosesc bicicleta riscă să fie amendați. Legea a atras atenția mai multor organizații care au propus deja schimbarea aberației legislative, care nu se mai regăsește în alte legislații ale statelor europene. 

"Suntem singura țară din lume care interzicem copiilor să circule cu bicicleta pe drumurile publice. Astfel, utilizarea bicicletei nu este încurajată, iar din moment ce intră deja în adolescență odată ce comportamentul îi este deja format, prima alegere va fi mașina. Direcționăm greșit copiii în educație. Așa spune legea, copiii cu vârsta de până la 14 ani nu au voie să circule pe drumurile publice cu bicicleta. Există opinii diferite a ceea ce înseamnă drum public. Este adevărat că nu am auzit până acum să fie amendat cineva pentru lucrul acesta, dar este o mare problemă. Existând acest articol de lege, Poliția sau Ministerele nu pot face educație copiilor pe drumul public. La 14 ani când va avea dreptul să circule pe drumul public nu va fi obișnuit cu regulile, cu traficul. El trebuie educat de la vârste fragede. Chiar și șoferii trebuie să se obișnuiască să vadă persoane vulnerabile în trafic și să le protejeze. E tendința oricărui om să protejeze copiii, iar în felul acesta se creează și obișnuința de a-i proteja pe ceilalți," a declarat Marian Ivan vicepreședinte al Organizației pentru Promovare a Transportului Alternativ. 

Reprezentanții Organizației pentru Promovarea Transportului Alternativ în România, cei care au solicitat dezbaterea, dar și membri Federației Bicicliștilor din România sau ai Asociației Victimelor Accidentelor au susținut că legislația din România este cu mult în urma celei europene și au propus mai multe modificări.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel