Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a primit "un ultim apel" să sesizeze la Curtea Constituţională modificarea Legii Educaţiei.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) îi scrie Avocatului Poporului, exprimându-şi dezamăgirea faţă de lipsa acestuia de reacţie la problemele semnalate de alianţă, împreună cu alţi reprezentanţi ai societăţii civile, în ceea ce priveşte "aspectele de neconstituţionalitate ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 49/2014 care modifică Legea Educaţiei Naţionale".
Nemulțumirile studenților
"Prin intermediul acestei adrese, facem un ultim apel la buna dumneavoastră credinţă pentru a vă asuma real şi activ rolul pe care vi-l atribuie calitatea de Avocat al Poporului - acela de apărător al drepturilor, libertăţilor şi intereselor cetăţenilor. Ne declarăm consternaţi de faptul că, de la mai bine de o lună şi jumătate de la întâlnirea care a avut loc între dumneavoastră, reprezentanţii ANOSR şi reprezentanţi ai Alianţei pentru o Românie Curată, în cadrul cărei ne-aţi asigurat că analiza aspectelor de neconstituţionalitate ale OUG-ului mai sus menţionat este într-o fază avansată, nu există niciun răspuns sau vreo acţiune din partea dumneavoastră", îi scriu lui Ciorbea reprezentanţii ANOSR.
Aceştia mai spun că "lipsa de resursă umană specializată, lipsa de timp sau lipsa de orice alt tip de resurse nu mai pot reprezenta pretexte credibile la tăcerea şi pasivitatea" Avocatului Poporului.
Despre modificarea Legii Educației
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, anunţa, în 10 iulie, că i s-a solicitat de către Traian Băsescu, Raluca Turcan, precum şi de Societatea Academică din România şi Alianţa pentru o Românie Curată să sesizeze Curtea Constituţională privind OUG 49/2014 şi analizează dacă sunt respectate condiţiile pentru aceasta.
La sfârşitul lunii iulie, Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare Avocatului Poporului prin care i-a solicitat să reanalizeze posibilitatea de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 49/2014.
Tot atunci, Avocatul Poporului spunea că se va pronunţa asupra criticilor de neconstituţionalitate privind OUG nr. 49/2014, după ce va primi şi punctele de vedere ale Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" şi Federaţiei Educaţiei Naţionale.
Universitatea Bucureşti a cerut, în 11 iulie, Ministerului Educaţiei rediscutarea modificărilor la Legea educaţiei, criticând prevederile legate, între altele, de durata mandatului de rector şi de formula de reorganizare a învăţământului postliceal, dar şi pe cea care "creează premisele eliminării incompatibilităţilor".
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 49/26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu