O virgulă a încurcat planurile Ministerului Educaţiei. Noua Lege Naţională adoptată în urmă cu opt luni stabileşte momentul în care trebuie să se pensioneze personalul din învăţământ, însă punctuaţia i-a exclus chiar pe profesorii care predau efectiv la clasă. Aşa că Ministrul Educaţiei a fost nevoit să dea un ordin pentru clarificarea acelui articol.
Legea Educaţiei prevede că "Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control se pensionează la data împlinirii vârstei legale de pensionare"- Art. 284(2).
Însă nu se înţelegea foarte clar dacă e vorba de personalul didactic de predare sau personalul didactic de conducere, aşa că ministerul vine cu acest ordin:
"Pensionarea personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control se pensionează în timpul anului şcolar cu aprobarea consiliului de adminsitraţie al şcolii sau a inspectoratului şcolar" - Art. 11(2) Ordinul Nr. 5552
În alt articol ministerul spune:
"Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control care îndeplineşte vârsta de pensionare, se pensionează, de regulă, la data încheierii anului şcolar" - Art. 11(2) Ordinul Nr. 5552
Ministerul Educaţiei încă de la publicarea legii în Mnitorul Oficial a dat un ordin pentru această modificare pe parcursul anului şcolar trecut, iar acum vine cu alt ordin care e pe termen nedeterminat, potrivit realitatea.net.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News