Propunerea de schimbare a legislației privind malpraxisul, susținută de șeful Colegiului Medicilor, Dr. Paul Coriu, a provocat un val de contestații și tensiuni în comunitatea medicală și în rândul autorităților.
Revizuirea legii, menită să redefinească responsabilitatea medicală, a generat critici și îngrijorări referitoare la implicațiile financiare și juridice asupra exercitării profesiei medicale.
Procesul de dezbatere a propunerii a fost marcat de tensiuni puternice între medici și autorități. De exemplu, medicii legiști afirmă că nu au fost invitați la discuții și că propunerea actuală nu reflectă în mod adecvat definiția malpraxisului stipulată în legea curentă.
Consiliul Superior de Medicină Legală a exprimat critici severe la adresa formei propuse a legii, acuzând Colegiul Medicilor că confundă atribuțiile medicinii legale și că propunerea ar putea suspenda codul de procedură penală în anumite situații legate de erori medicale.
„În numele Consiliului Superior de Medicină Legală, Comisiei de Medicină Legală a Ministerului Sănătății, precum și în numele medicilor legiști din Romania, protestăm față de decizia total neinspirată și inoportună de a dezbate în Palatul Parlamentului, luni, 27.11.2023, un proiect legislativ de malpraxis. (...) Pentru a-și constitui opiniile cu obiectivitate, uneori medicina legală solicită cu transparență opinii de specialitate din partea colegilor medici în raport cu specialitatea în cauză, pentru a dobândi un plus de obiectivitate, ca opinii de cofraternitate: astăzi medicina legală nu mai primește astfel de opinii ca de altfel nici Comisiile de monitorizare pentru cazurile de malpraxis”, se arată în scrisoarea deschisă a medicilor legiști către Colegiului Medicilor.
Foto: Pexels
Printre aspectele contestate se numără posibila excludere a medicilor legiști din procesul de expertizare judiciară, aceștia urmând să fie înlocuiți cu un corp de experți medicali, fapt ce poate ridica probleme de profesionalism și competență în investigații.
Colegiul Medicilor din România a promis că, prin noua lege propusă, medicii nu vor mai fi trași la răspundere penală în cazurile de malpraxis. Această promisiune, susținută de o posibilă exonerare a medicilor de consecințele penale, a fost adusă în discuție ca fiind profund ilegală și neconstituțională de către mai multe voci din sistemul medical și legal.
În lumina acestor dispute intense și a profundelor dezacorduri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a intervenit acuzând lipsa de transparență a Colegiului Medicilor.
”Acolo e o propunere de modificare a legislației. Mie îmi pare rău că această propunere nu a fost transparentă. Ministerul Sănătății nu a fost consultat în niciun fel. Ca să rezolvi o astfel de problemă și să vii într-adevăr în sprijinul medicilor cred că trebuie transparență și reprezentativitate în consultări. Domnul președinte al Colegiului Medicilor are o poziție pe care o respect, asta este poziția dânsului.
Noi trebuie să apărăm dreptul de practică al colegilor noștri care nu trebuie să fie împovărați cu servicii financiare care să îi aducă în situația de a munci pentru a-și plăti asigurările și ca să-și poată obține dreptul de practică. Noi vom fi împotriva unui astfel de demers. Vom sprijini însă demersurile care protejează medicii, dar și pacienții”, a precizat ministrul Sănătății.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Acesta a subliniat că ministerul nu a fost consultat și că nu ar susține o lege care impune medicilor plata unor prime de asigurare imense pentru a fi scutiți de răspunderea penală.
”Eu nu cred că asta este soluţia, să plătească un medic între 1.000 şi 1.500 de euro pe an prima de asigurare pentru malpraxis, ca să fie exonerat de răspundere penală. Care nu poate, de fapt, să îl exonereze, pentru că orice om din ţara asta are dreptul să îşi facă o plângere penală, chiar dacă în legea malpraxisului scrie ceva sau scrie altceva. Este dreptul lui constituţional, nu poţi să i-l iei. Mai mult, mecanismul care este propus în momentul de faţă de gânditorii care lucrează la această lege a malpraxisului este aşa: plăteşti o primă acoperitoare, dar, dacă ai făcut ceva care ţine de domeniul malpraxisului, asiguratorul vine anul viitor şi îţi triplează prima de asigurare”, a mai spus ministrul Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu