Preşedintele Ucrainei propune Parlamentului instituirea legii marţiale după arestarea a trei nave ucrainene.
Petro Poroşenko, preşedintele ucrainean, a declarat luni că va propune parlamentului de la Kiev să instituie legea marţială după ce armata rusă a atacat şi a arestat trei nave ale Forţelor navale ucrainene în Marea Neagră, relatează Reuters. Şeful statului ucrainean a precizat că parlamentul ar putea decide luni aprobarea legii marţiale, care ar restricţiona libertăţile civile şi ar da instituţiilor statului atribuţii sporite. Forţele navale ucrainene au anunţat duminică seară că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră, în urma incidentului fiind răniţi şase marinari ucraineni.
Trei nave arestate
Navele, arestate de armata rusă, încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinaţia lor finală, portul Mariupol. Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un cargou rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia din strâmtoarea Kerci
Rusia a confirmat arestarea a trei nave militare ucrainene şi utilizarea forţei în strâmtoarea Kerci, dar spune că a recurs la măsură pentru a forţa navele ucrainene să se oprească, după ce intraseră ilegal apele teritoriale ruse. Potrivit serviciului rus de securitate FSB, trei marinari ucraineni au fost răniţi în incidentul armat şi ei beneficiază în prezent de îngrijiri medicale.
Vezi și: Conflict militar Moscova - Kiev. Trei nave militare ucrainene, capturate VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu