Legea medierii. CCR, decizie privind sesizarea USR şi PNL

CCR
CCR

CCR va discuta pe 26 iunie sesizarea privind modificările aduse Legii 192/2006 referitoare la medierea şi organizarea profesiei de mediator. 

Curtea Constituţională a României a decis că se va discuta pe data de 26 iunie sesizarea USR şi PNL privind modificările aduse Legii 192/2006 referitoare la medierea şi organizarea profesiei de mediator, au precizat luni, pentru Agerpres, oficiali ai CCR. USR şi PNL au sesizat CCR cu privire la modificările aduse acestui act normativ. 

În ceea ce priveşte modificările aduse Legii medierii, USR afirma că Parlamentul nu a ţinut cont de Decizia 560/2018 a CCR, prin care Curtea a constatat că erau neconstituţionale mai multe prevederi prin care erau reintroduse obligaţiile încercării procedurii medierii anterior iniţierii unui proces şi dovedirii acestui fapt în faţa instanţei, respectiv era introdusă obligaţia judecătorului de a trimite părţile la mediere, în anumite cauze care se află pe rolul primei instanţe de judecată de mai mult de 18 luni fără a fi soluţionate. 

Ce se arată în textul sesizării



"Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, legiuitorul procedează într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa instanţei constituţionale circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare. Or, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 27 din Constituţie, legiuitorul acţionează ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4) din Constituţie", se arată în textul sesizării. 

Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator a fost adoptat iniţial în 26 iunie 2018 de plenul Camerei Deputaţilor, ca for decizional. În data de 3 iulie 2018 a fost formulată o sesizare de neconstituţionalitate de către 96 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi USR şi parlamentari neafiliaţi. 

Pe 23 iulie 2018 a fost formulată sesizare de neconstituţionalitate şi de către preşedintele României. Curtea Constituţională, prin decizia din 18 septembrie 2018, a declarat neconstituţionale mai multe dispoziţii. Pe 24 aprilie, Camera Deputaţilor a adoptat din nou proiectul, fiind făcute mai multe modificări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel