Legea offshore s-ar putea schimba în 2021, anunță Havrileț

Pixabay / Legea offshore s-ar putea schimba în 2021
Pixabay / Legea offshore s-ar putea schimba în 2021

Niculae Havrileţ, director în Ministerul Energiei, a anunţat că legea offshore ar putea suferi schimbări în 2021. 

Legea offshore ar putea fi modificată în acest an şi va veni cu semne îmbucurătoare pentru investitori, a anunţat Niculae Havrileţ, director în Ministerul Energiei, în cadrul unei conferinţe de specialitate, transmite Agerpres. Aceasta deşi autorităţile spuneau până acum că modificările vor fi aprobate în prima sesiune parlamentară a anului.

"Sunt discuţii în coaliţie privind această lege şi sunt semne îmbucurătoare cu privire la aprobarea unei legi bune pentru aceşti investitori, într-o perioadă cât mai scurtă, chiar în acest an", a afirmat Havrileţ.

El a adăugat că au fost foarte multe discuţii pe tema acestei legi, inclusiv întâlniri cu reprezentanţii investitorilor. În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi.

Investiții condiționate de schimbările legislative

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a renunţa la proiect, iar Romgaz negociază preluarea participaţiei companiei americane. OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

În martie, ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirma că Legea offshore va fi modificată până la finalul acestei sesiuni parlamentare şi i-a rugat pe investitori să mai aibă "puţintică răbdare".

"Va fi o iniţiativă parlamentară a coaliţiei şi sunt convins că până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare va fi aprobată. Îmi doresc un consens mai larg decât consensul din coaliţie şi sunt convins că vom avea colegi în parlament în afara coaliţiei care vor vota alături de noi modificarea legii. Mai aveţi puţintică răbdare", a spus atunci Popescu, la un eveniment de specialitate, răspunzând unei întrebări adresate de reprezentantul investitorilor din Marea Neagră. 

Vezi și: Ludovic Orban: Posibil în cursul acestui an să înceapă prima exploatare offshore

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel