LEGEA PENSIILOR. Lia Olguța Vasilescu, informații de ultimă oră

Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, invitată la emisiunea "Subiectiv", de la Antena 3, a vorbit despre noua lege a pensiilor. 

"În primul rând, vom scoate din rândul pensionarilor pe cei care nu au cotizat zece ani, nu au un stadiu minim de cotizație. Adică cei cu pensia minimă. Culmea este că aceștia i-au prins din urmă pe cei care au cotizat 15-20 de ani. Ei vor avea un statut de asistat social și vor fi într-o legislație proprie.

Pentru ei, anul acesta, de la 1 iulie, pensia crește la 640 de lei, dar atenție, nicio altă pensie din România, inclusiv pentru ceilalți care au cotizat peste 10 ani nu va coborî sub acest cuantum de 640 de lei", a spus, duminică seară, la Antena 3, ministrul Muncii.

"Într-o parte vor rămâne pensionarii care vor crește pe punctul de pensie prognozat să fie 1775 de lei până în anul 2020, iar în partea cealaltă nu se va mai crește pe punctul de pensie, ci atunci când statul va considera că este necesar să mărească aceste indemnizații minime, vor fi făcute creșteri, dar clar nu în același ritm cu cei care au cotizat", a declarat, în cadrul emisiunii, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

[citeste si]  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel