EXCLUSIV  Legea pensiilor, viziunea USR. Adrian Wiener: De ce nu cresc pensiile. ”9,4% din PIB în PNRR e asumarea noastră, politică. Acum suntem la 7,8%”

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Adrian Wiener, deputat USR, a vorbit, în interviul acordat DCNews, despre legea pensiilor, creșterea pensiilor și eliminarea pensiilor speciale, conform viziunii partidului de care aparține, co-autor al PNRR. 

”Noi, în PNRR, am trecut reforme care trenează de ani de zile în România, care n-au coagulat voință politică niciodată pentru a face niște pași în sensul ăsta” spune Adrian Wiener, deputat USR. Întrebat dacă Comisia Europeană este cea care stabilește procentul pentru pensii de 9,4%, Adrian Wiener răspunde deschis: ”Nu, e o asumare politică a noastră”, asta deși este un procent contestat de actuala putere. ”Nu de aia sunt pensiile mici în România, nu are nicio legătură, suntem la 7,8%” afirmă deputatul. Conform alesului USR, ar mai fi loc de creștere pe actuala negociere: ”Nu acesta este motivul pentru care nu cresc pensiile în România, nu există resurse”.

”Va însemna falimentul fondului de pensii”

Adrian Wiener afirmă că procentul redus ar fi un stimulent pentru creșterea PIB-ul, astfel, cu cât PIB-ul ar fi mai mare, cu atât procentul de 9,4% din PIB ar însemna mai mult, asta deși nu-i răspunde clar jurnalistului Val Vâlcu la întrebarea ”De ce 9,4%?”, când alte state europene au 11-12%. 

”Problema este sustenabilitatea sistemului de pensii” susține Adrian Wiener. ”Creșterea progresivă a contribuțiilor de la bugetul de stat la fondul de pensii, la un moment dat, va însemna falimentul fondului de pensii” prevede parlamentarul USR, care afirmă că trebuie găsite soluții în vederea sustenabilității. 

”Noi vorbim despre falimentul Pilonului I. În PNRR am introdus creșterea progresivă a Pilonului II prin luarea de la Pilonul I, evident, și atunci trebuie susținut Pilonul I, ca formulă de echilibrare” susține Wiener. 

Vorbind despre pensia medie specială, alesul USR spune că este de 8 ori mai mare decât cea medie contributivă. Despre aplicarea retroactivă a legilor care ar urma să taie pensiile speciale, Adrian Wiener consideră că ar fi posibil. 

Vezi în video cum argumentează: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel