Proiectul legii pensiilor ar fi trebuit să fie miercuri în dezbaterea plenului Camerei.
Proiectul legii pensiilor nu va intra, miercuri, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, aşa cum a anunţat cu o zi înainte preşedintele Comisiei de muncă a Camerei Adrian Solomon, informează surse parlamentare, preluate de Agerpres.
Proiectul de lege nu se află pe ordinea de zi a plenului, iar motivul este, potrivit surselor citate, faptul că nu toţi liderii de grup au fost de acord cu dezbaterea şi votarea lui miercuri.
Decizia de amânare a votului a fost anunțată de Florin Iordache, de la PSD, vicepreședinte al Camerei. Motivul invocat este că raportul Comisiei pentru Muncă nu a ajuns la Biroul pemanenet. Iordache a decis că dezbaterile și votul final vor avea loc săptămâna viitoare, anunță Realitatea Tv.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul legii sistemului unitar de pensii, preşedintele comisiei, Adrian Solomon, anunţând că proiectul urmează să intre în şedinţa de miercuri a plenului Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 14 voturi pentru, 5 împotrivă şi o abţinere.
Comisia a acceptat în majoritate amendamente ale PSD, fiind respinse, în cea mai mare parte, propunerile Opoziţiei. Conform unui amendament adoptat, pensionarii cu stagiu de cotizare de până în 10 ani pot opta între pensia calculată potrivit prevederilor legii şi indemnizaţia socială, cei care au un stagiu de cotizare între 10 şi 15 ani - pensia minimă se stabileşte în procent de 40% din din salariul minim brut pe ţară, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 14 ani inclusiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu