Legea prevenirii, care reglementează unele instrumente ce trebuie să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii, va intra miercuri în vigoare, la 20 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Conform legii, toate autorităţile, instituţiile cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au obligaţia ca, în trei luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri şi să aloce pe pagina de internet secţiuni speciale dedicate informării publice privind legislaţia în vigoare, drepturile şi obligaţiile în desfăşurarea activităţilor de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor.
Aceste autorităţi cu atribuţii de control au obligaţia să îndrume persoanele interesate în vederea aplicării corecte şi unitare a prevederilor legale, urmând să afişeze pe site-urile proprii speţele cu frecvenţă ridicată şi soluţiile de îndrumare în aceste cazuri.
În cazul constatării săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în dispoziţiile legale, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În această situaţie nu se aplică sancţiuni contravenţionale complementare. Legea, iniţiată de Guvern şi adoptată în decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a fost ulterior promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în 28 decembrie 2017.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu