Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 1 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, care prevede că un pacient îşi poate alege ca reprezentant legal şi o persoană din afara familiei.
Actul normativ prevede completarea art. 1 din Legea 46/2003, în sensul definirii reprezentantului legal al pacientului ca fiind soţul/ soţia, părinţii sau celelalte rude, până la gradul al IV-lea, precum şi orice persoană cu vârsta de minim 18 ani împliniţi pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declaraţie autentificată în faţa notarului, care se înregistrează în Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a Procurilor şi a Revocării Acestora.
Iniţiatorul propunerii, deputatul PSD Diana Tuşa, susţine că din datele existente rezultă că aproape 10% din populaţia României trăieşte în uniune consensuală/ concubinaj. 'Pentru a preîntâmpina şi a găsi soluţii pentru situaţii delicate din viaţa de zi cu zi, considerăm că se impune modificarea legii, astfel încât să asigurăm claritate şi aplicabilitate principiilor de bază care au fundamentat normele legale în vigoare', a motivat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu