Legea prostituţiei depusă de Prigoană, respinsă de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor

prostituate654
prostituate654
Legea prostituţiei promovată de Silviu Prigoană a primit, marţi, raport de respingere din partea Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, actul normativ urmând să intre spre dezbatere şi în plenul Camerei, for decizional. Dezbaterea pe proiectul lui Silviu Prigoană a ţinut doar câteva minute, preşedintele Comisiei Juridice, Daniel Buda, supunând la vot proiectul imediat după ce Prigoană a făcut prezentarea actului normativ. Altfel spus, 14 dintre membrii Comisiei au votat pentru un raport de respingere, trei s-au abţinut, iar unul a fost pentru legea lui Prrigoană. După discuţii, Prigoană s-a arătat surprins de modul în care a fost abordat proiectul său. “Domnul preşedinte (n.r.- şeful Comisiei Juridice, Daniel Buda) a spus că România nu este pregătită, dar nu ştiu cum era pregătită România acum 70 de ani de avea legea în vigoare, adică noi regresăm, nu avansăm. Nu sunt dezamăgit, aş fi dezamăgit dacă copiii mei ar fi bolnavi, dar ei sunt sănătoşi. Am rămas surprins că domnul preşedinte, a făcut afirmaţia că România nu este pregătită pentru o asemenea lege”, a spus Prigoană la finalul dezbaterilor. El a precizat că în noul Cod Penal prostituţia nu mai e incriminată. “Fenomenul există, nu mai este incriminat de Codul Penal, nu mai constituie infracţiune, a devenit prin adoptarea noului Cod Penal contravenţie, adică e ca şi cum ai trece strada prin loc nemarcat. E acelaşi lucru, ori că te prostituiezi în România, ori că treci strada pe unde nu trebuie e acelaşi lucru”, a explicat Prigoană. Deputatul PDL a mai spus că legea promovată de el e de fapt o reglementare. “Aceasta e o reglementare pentru că prostituţia este legală, numai că nu este reglementată. În perioada interbelică când culmea premier era Miron Cristea, Intâistătătorul BOR, funcţiona legea şi funcţiona bine şi nimeni nu a avut nimic de zis, dar ipocrizia trăieste lângă noi, la fel ca şi prostituţia”, a mai afirmat deputatul PDL.  În urmă cu o lună, legea a fost respisă şi de Senat. Pentru respingerea proiectului s-au exprimat 89 de senatori, în timp ce şase au votat pentru adoptare, iar cinci s-au abţinut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel