EXCLUSIV  Legea REIT-urilor, schimbare majoră în piața imobiliară. Sebeșanu, Impact Developer & Contractor, explicații. Ne privește fie că suntem proprietari, fie că stăm în chirie

Constantin Sebeșanu, Impact Developer & Contractor, a vorbit la Parlament despre necesitatea unei legi a REIT-urilor în România (Fonduri de investiții imobiliare) pentru a atrage investitori de calibru.

Constantin Sebeșanu a vorbit în cadrul ședinței Comisiei pentru buget, finanțe și bănci despre importanța unui cadru legislativ pentru REIT-uri pentru viitorul sectorului imobiliar din România, explicând care ar fi beneficiile acesteia pentru economia țării.

Astăzi a avut loc o dezbatere despre reglementarea REIT-urilor (Real Estate Investment Trusts) - „Modelarea Viitorului Investițiilor Imobiliare în România”, organizată în parteneriat cu BREC (Bucharest Real Estate Club), Bursa de Valori București și Comisiile pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României. Evenimentul de la Parlament a fost moderat de Bogdan Chirieac.

REIT-urile sunt vehicule de investiții care facilitează accesul persoanelor fizice și juridice la un portofoliu diversificat de proprietăți imobiliare. Prin intermediul acestor entități, investitorii pot accesa și investi în proprietăți imobiliare într-un mod simplificat și eficient. Un aspect important al REIT-urilor este că acestea sunt companii listate pe o bursă reglementată, ceea ce asigură transparența, lichiditatea și supravegherea corespunzătoare pentru investitori.

'Aș vrea să pun această lege în conjunctura de astăzi! Cred că este momentul oportun și am să explic. Știți că specificul industriei imobiliare din România este unic în Europa, cu peste 95% proprietari! În accepțiunea mea, aceasta a fost o greșeală făcută în anii 1990, care acum își arată și consecințele. Clădirile existente, unde trăiește peste 80% din populație, și-au terminat ciclul de viață. Singura lor șansă este să devină ghetouri.', a declarat Sebeșanu.

În acest context, ar trebui conștientizat, totodată, riscul unui cutremur care ar putea lovi Bucureștiul. 50% dintre blocuri sunt făcute înainte de anul 1977, fără standarde de rezistență în fața unui seism puternic

'Partea de reabilitare mi se pare imposibilă și este o inechitate ca administrațiile locale să se implice în consolidarea acestor clădiri, fiindcă se face o diferențiere între proprietari și... imposibil... din punct de vedere tehnico-economic. Acest fenomen a încetinit, pentru decade, dezvoltările imobiliare, cererea fiind pentru mult timp scăzută și implicit a dezavantajat și o piață a chiriilor. În 30 de ani am reușit să înlocuim sub 15% din stocul imobiliar timp în care condițiile de viață în acesta s-au degradat iremediabil.', a spus Sebeșanu.

'Evaluarea investitoriilor în această clasă de active se bazează în primul rând pe venituriile fixe din chirii și, după aceea, pe potențiale profituri din aprecierea proprietății. Având în vedere că a fost până acum și este în continuare o piață dominată de proprietari, randamentele din veniturile nete din chirii au fost foarte mici. Prin urmare, piața românească nu a fost atractivă pentru investitorii mari specializați în imobiliare', a zis Sebeșanu.

'În ultimii 3 ani, această tendință se schimbă, din două considerente principale. Studiile pe care le-am pe generațiile tinere arată că nu mai vor să fie proprietari. Vor să aibă o mobilitate, flexibilitate și nu vor neapărat să se angajeze la credite pe termen lung. Preferă chiria. În al doilea rând, creșterile costurilor de creditare din ultimul an, prin triplarea dobânzilor, a contribuit, de asemenea, ca aceștia să se orienteze către chirie, adică cei care au nevoie de o locuință nouă sau mai spațioasă', a zis Sebeșanu.

'Astfel, de anul trecut, vedem și noi în România niște randamente deja atractive pentru marii investitori specializați. Vehiculul tradițional prin care intră aceștia accesează o piață este de tip REIT, adică societăți specializate de investiții, listate, care au o guvernanță corporativă, transparentă și care astfel dau investitorilor un profit anual, securitate și predictibilitate. Aceste vehicule au management profesionist și criterii stricte de selecție a activelor. Astfel, impun în piață și standarde înalte privind dezvoltarea imobiliară  - obținem calitate și sustenabilate. Pentru dezvoltatori reprezintă o oportunitate extraordinară de finanțare și un stimulent pentru creșterea calității mai important ca orice legiferare coercitivă. Pentru piața de capital reprezintă, pe lângă creșterea volumelor și a lichidității, o nouă oportunitate de atragere a micilor investitori.

Aceștia pot beneficia de profiturile din această industrie, dar și ca alternativă de diversificare a portofoliilor, într-un model de bussines pe înțelesul tuturor, transparent și care asigură dividende anuale. O piață de capital dezvoltată susține și accelerează creșterea economică"', a spus Constantin Sebeșanu.

'Voiam să pun în conjunctură această lege. Acum este momentul oportun să fie inițiată și la noi! Este un element esențial alături și de accederea României la OCDE. Mari investitori, precum JP Morgan sau similari, vor vrea să investească în mii de apartamente odata cu înființarea acestor vehicule. Până intrăm în dezbateri pe text vreau să aveți în vedere această conjunctură optimă. Menirea noastră este să ridicăm nivelul de trai și bunăstarea românilor, iar accesibilitatea la locuințe noi este un pas esențial în acest deziderat. Stimularea atât a cererii cât și a ofertei este cheia pentru a oferi această oportunitate tuturor celor condamnați să locuiască în continuare în imobile depășite și la standarde de viață de  acum mai mult de 50 ani. Trebuie făcută cât mai repede!', a mai spus Constantin Sebeșanu, în ședinţa Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de la Parlament.

Citește și - Legea care îi lipsește României pentru a atrage mai mult capital. Constantin Sebeșanu, Impact Developer & Contractor: Este un element critic https://www.dcnews.ro/legea-care-ii-lipseste-romaniei-pentru-a-atrage-mai-mult-capital-constantin-sebesanu-impact-developer-contractor-este-un-element-critic_906927.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel