Legea rezervistului militar înlocuiește stagiul militar obligatoriu. Ce scop are

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a explicat, la Realitatea TV, rolul legii rezervistului militar. 

Mihnea Motoc a explicat că noua lege a rezervistului militar înlocuiește golul lăsat de suspendarea stagiului militar obligatoriu pe timp de pace, în anul 2007.

"Serviciu militar obligatoriu a fost reintrodus în anumite condiții în Lituania, vorbim de țările aliate. În România a fost suspendat pe timp de pace în 2007, era firesc să fie așa în condițiile în care mergeam spre constituirea unei armate profesioniste. De atunci a trecut ceva timp și este evident că s-a resimțit, cu ani în urmă, un gol, o nevoie de a completa resursele pe care le putem mobiliza, pe care ne putem baza la un moment dat. În final s-a găsit o formulă legislativă bună, avem adoptată legea rezervistului militar, lege care concepe un sistem foarte judicios de antrenare atât a celor care au avut la un moment dat în cariera lor o formație militiară, cât și a celor care n-au niciun fel de pregătire militară", a susținut ministrul, potriviti Realitatea. 

2.700 de rezerviști voluntari

El a explicat ce aștepări are de la noua lege: "În esență este vorba de antrenarea acestora într-o perioadă de formare inițială, probabil 3-4 luni, în care acumulează cunoștințele de bază, după care anual se face o covocare de instrucție de două săptămâni, pentru actualizarea pregătirii, timp în care există o relație contractuală cu acești rezerviști voluntari și un anumit stimulent financiar, un procent din salariul pe care îl au în civilie. La ora actuală suntem într-o fază avansată a normelor metodologice, pentru că legea intră în vigoare din ianuarie 2017. Vom merge mai ales pe cei interesați care nu au background militar, dar au cunoștințele necesare pentru a se familiariza mai ușor cu tehnologia modernă cu care operăm la ora actuală în armată, cu procedurile pe care le avem, și contăm pe o cifră estimativă pentru 2017 de 2.700 de rezerviști voluntari. Ce mi se pare important de subliniat este reacția pozitivă pe care am înregistrat-o până acum din parte opiniei publice, este clar că se conștientizează nevoia de a avea o rezervă disponibilă, bine pregătită, de a întări capacitatea noastră de apărare, mai ales în vremurile pe care le trăim. Pe de altă parte, cred că este și un fenomen de ordin social, în sensul că se resimte, în formare tinerilor, lipsa unei verigi pe care cred că o vom complini prin acest program suplu, dar în același timp de natură să transmită valori, rigori, un tip de responsabilitate față de comunitatea în care trăim". 

Peste 50.000 de militari români au participat în misiuni internaționale în teatre de operațiuni NATO, într-o perioadă de aproximativ 10 ani.

"Suntem cu un număr de efective care ne situează în proporția normală, în raport cu ponderea pe care o avem ca țară, cu contextul din vecinătatea noastră, efectivele totale ale ministerului sunt de 80.000 de oameni. Am trecut printr-o gamă largă de misiuni în teatrele de operații, la momentul actual, peste 50.000 de militari români au avut experiența teatrului de operații. Numai în Afganistan, de-a lungul celor 10 ani în care servim în misiunile internaționale, în operațiile de acolo au fost peste 20.000 de militari români. Practic, toate unitățile de luptă din forțele terestre au experiență din teatrele de operații, la fel multe din unitățile din forțele aeriene și forțele navale. Ce înseamna asta? Înseamnă, în primul rând, asumarea unui nivel de risc care este considerabil, am avut din păcate și pierderi dureroase acolo, dar, pe de altă parte, este greu de conceput o experiență de luptă comparabilă pe care să o avem în armata noastră, este greu de conceput o experiență de lucru interoperabil cu aliații și partenerii noștri precum cea dobândită în Afganistan. În prezent, suntem în Afganistan cu un efectiv de 611 militari, în cadrul misiunii NATO care are ca menire principală, asta facem și noi, instruirea și asistarea forțelor de securitate și a forțelor armate afgane pentru a-și putea exercita responsabilitățile ce le revin", a conchis ministrul Apărării. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel