Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, susţine că funcţionarii sau demnitarii nemulţumiţi de salarizarea din sistemul bugetar pot alege calea activităţii private.
Publicitate
"În general, nemulţumirile celor cu salarii foarte mari mă lasă rece. Există funcţionari şi în aparatul Senatului care au venituri lunare mult mai mari în comparaţie cu un senator. Nu ştiu cât de nemulţumiţi ar fi cei cu salarii foarte mari, cât de justificate ar fi aceste nemulţumiri. (...) O să vedem în perioada următoare cine este cel nemulţumit şi cum ar justifica nemulţumirea.
Avem, uitaţi, am zis de procurorul general, care are un venit cam de cinci ori cât un parlamentar. Nu-mi dau seama dacă munceşte de cinci ori mai mult sau are o importanţă de cinci ori mai mare sau un procuror general al României face cât cinci parlamentari, dar foarte puţină lume e interesată de cât câştigă procurorul general, dar foarte multă lume spune că parlamentarii câştigă prea mult.
Dacă există funcţionari nemulţumiţi sau demnitari nemulţumiţi au libertatea de a alege calea activităţii private. Sunt convins că sunt persoane cu o competenţă deosebită care fac faţă tuturor rigorilor economiei de piaţă. Au şi performanţă, şi calitate, şi competitivitate. Nu cred că vor fi obligaţi, ţinuţi cu lanţurile de un salariu nejustificat de mic în sistemul bugetar", a afirmat miercuri Şerban Nicolae la Senat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu