Urmărește emisiunea live


Legea Turismului a trecut tacit de Senat

Legea Turismului, proiect iniţiat de Guvern şi dezbătut în plen săptămâna trecută, a trecut tacit luni de Senat.

Alegeri prezidentiale 2024

Discuţiile din plen s-au concentrat pe amendamentul propus de UDMR şi admis în cadrul comisiei de specialitate privind introducerea unei noi taxe pentru promovarea turistică, însă ministrul Turismului s-a opus, considerând-o "inoportună".

Senatorul UDMR Lorant Antal a propus înfiinţarea, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale unde se desfăşoară activităţi turistice, a unei organizaţii de management al destinaţiei. "Se va stabili, prin hotărâre de consiliu local, introducerea taxei speciale pentru promovarea turistică, care urmează a fi percepută de la turişti de către prestatori de servicii de cazare. Cuantumul acestei taxe obligatorii va fi de 1%/turist/noapte din valoarea cazării. Considerăm că este importantă introducerea obligativităţii acestei taxe, care va fi folosită pentru promovarea turistică", explică Lorant Antal.

Ce prevede proiectul

Potrivit propunerii, "executarea fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia a construcţiilor definitive pe plajele turistice devine infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă".

Proiectul mai prevede sistematizarea legislaţiei secundare prin crearea cadrului legal şi indicarea autorităţilor cărora le revine sarcina elaborării normelor metodologice, reglementarea atribuţiilor şi obligaţiilor autorităţii administraţiei publice centrale responsabile în domeniul turismului, precum şi clarificarea responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale ca urmare a transferului de competenţe în domeniul turismului de la nivel central la nivel local.

Totodată, se urmăreşte corelarea şi armonizarea deciziilor şi strategiilor din domeniul turismului cu politicile şi strategiile din celelalte ramuri ale economiei naţionale conexe turismului, care se vor realiza prin intermediul Comitetului interministerial pentru Turism, cu rol consultativ. Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel