Premierul Marcel Ciolacu este socru mare, iar fiul său face nunta la celebra Vilă Albatros din Buzău.
Potrivit Antena 3 CNN, Andrei, fiul lui Marcel Ciolacu, se căsătorește astăzi cu iubita sa la Vila Albatros din Buzău. Cei doi sunt studenți la Facultatea de Medicină și au vârste de 24, respectiv 23 de ani.
De-a lungul timpului se pare că în jurul vilei Albatros din Buzău s-au țesut numeroasele legende, iar una dintre acestea îl are în centrul atenției pe Alexandru Marghhiloma, premierul în Regatul României între 5 martie 1918 și 23 octombrie 1918.
Vila Albatros a fost reședința lui Alexandru Marghiloman, una dintre cele mai mare personalități pe care Buzăul a dat-o României, iar o legendă urbană se referă la existenţa unui spirit care ar bântui domeniul aflat la marginea Buzăului, potrivit Adevărul.
Pe lângă vila principală, domeniul include și ruinele unei construcţii impozante, ale grajdurilor şi parcul dendrologic.
Vechimea clădirilor şi mai ales aspectul înfricoşător al ruinei din spatele vilei Albatros au făcut ca buzoienii să vehiculeze legende dintre cele mai înfricoşătoare despre lucrurile misterioase care se petrec la conac.
Se spune că, în nopțile cu lună plină, fantomele foştilor stăpâni ies la plimbare călare prin parc. De asemenea, localnicii din cartierele din zonă ar fi văzut fantoma fostului proprietar, Alexandru Marghiloman, călare pe cal, în timp ce se plimba pe aleea hipică din parc. Alți oameni l-ar fi văzut pe premierul din interbelic stând în fața ușii conacului alături de soția sa, îmbrăcat în straie negre și cu joben pe cap.
Un alt tânăr le-a fi povestit prietenilor o întâmplare de care a avut parte când se întorcea noaptea de la o petrecere de majorat, alegând să scurteze drumul spre casă prin parcul Marghiloman.
În locul pustiu, liniştea a fost spartă la un moment dat de un apel pe mobil primit de la la sora lui, care voia să ştie cât mai întârzie. Fata nu a putut vorbi cu acesta, din cauza zgomotului infernal care se auzea în telefon. L-a rugat pe băiat să se depărteze de aglomeraţie, pentru că se auzeau nişte zgomote neomeneşti, amestecate cu muzică şi ţipete.
Băiatul a asigurat-o pe sora sa că se află în parc, unde e linişte şi nimeni nu face zgomot. Şi-a dat seama că ceva nu e în ordine şi a grăbit pasul. Înfricoşat, a povestit prietenilor cele întâmplate, care i-au confirmat că au trecut şi ei prin evenimente stranii legate de conac.
Poveştile stranii sunt alimentate şi de macabra descoperire făcută de nişte muncitori. Ei au descoperit în 2011 cadavrul unui bărbat, aflat într-o stare avansată de putrefacţie, care atârna într-un ştreang de coloanele uneia dintre clădirile aflate în paragină din apropierea Vilei Albatros. Era un om al străzii care îşi pusese capăt zilelor printre ruinele din spatele vilei Albatros.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News