Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre spune actuala coaliție de guvernare va merge mai departe cu modificarea codurilor de procedură penală.
"Referitor la modificarea codurilor penale, noi merge mai departe cu procesul pe care ni l-am stabilit. Așteptăm toate modificările de la Curtea Constituțională pe primul pachet, pe cele trei legi. Urmează să intre în Parlament, să se facă toate corecturile necesare, iar apoi mergem mai departe cu codurile penale. Am făcut un pas și trebuie făcut și următorul, nici nu ar trebui conceput altfel. Mi-e foarte greu să spun dacă într-o sesiune parlamentară va fi timp suficient pentru a face ambele proiecte, dar important este că la momentul T1 după ce primul pachet de legi este corectat, să înceapă cel de-al doilea. Am făcut un prim pas important, dar trebuie să urmeze și al doilea," a spus Adrian Dobre la DCNews Live.
Finalizarea procedurilor, în a doua sesiune parlamentară
Purtătorul de cuvânt al PSD spune că modificarea codurilor penale se va finaliza cel mai probabil în a doua sesiune parlamentară.
"Eu cred că anul acesta ar trebui să ne găsească cu modificările codurilor de procedură penală rezolvate. Anul acesta avem două sesiuni parlamentare. Pe primul pachet de legi s-a desfășurat o voință politică fără echivoc. Nu am nici un fel de îndoială în privința dorinței PSD de a modifica aceste coduri penale. Procedura de schimbare va începe în această sesiune și cred ca va fi finalizată în următoarea," a mai spus Adrian Dobre.
Vezi răspunsul complet:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News