După vizita de la Bruxelles, Viorica Dăncilă se declară total dezamăgită de imaginea externă negativă a României ce a fost creată de unii europarlamentari români. Premierul României spune că s-a dorit în mod intenționat crearea unei imagini proaste, iar toate întrebările care i-au fost adresate în cadrul întâlnirilor oficiale de la Bruxelles, au vizat aspecte negative.
" Le-am cerut tuturor liderilor europeni ca atunci când vor informații să le ceară de la Guvernul României, să ia informații corecte, pentru că au existat foarte multe dezinformări și acest lucru a făcut ca opinia în ceea ce privește România să fie una nepliată pe realitate. În același timp, punctual, dacă ei cred că sunt probleme pe un anumit segment, pe o anumită lege, să discutăm pentru a putea îndrepta dacă este nevoie, sau pentru a putea vedea care este adevărul," a spus premierul Viorica Dăncila la emisiunea Be Eu, de la Antena 3.
Mulți au luptat pentru o percepție negativă
Premierul României spune că este convinsă că mulți s-au luptat pentru ca România să aibă o imagine negativă. Viorica Dăncilă spune că nu a existat nici un fel de laudă la adresa țării noastre, în ciuda lucrurilor bune realizate.
"S-a dorit crearea acestei percepții despre România, mulți au luptat să existe o percepție negativă despre România. Ceea ce m-a supărat un pic a fost faptul că mi-au fost puse numai întrebări negative. Aș fi vrut să aud măcar o întrebare pozitivă despre România. Aș fi vrut să mă întrebe cineva dacă se bucură românii că nu sunt în spațiul Schengen, sau dacă se bucură românii că nu vor mai avea MCV. Nu am auzit nici un fel de felicitare pentru creșterea economică. Toate întrebările au fost despre ceea ce au vrut unii să creioneze despre România în plan extern," a mai spus Dăncilă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News