EXCLUSIV  Legi justiție. Iohannis, sesizare către Comisia de la Veneția. Borza: Avem năravul de a ne plânge la Înaltele Porți

Deputatul independent Remus Borza a vorbit despre decizia președintelui Iohannis de a sesiza CCR în ceea ce privește Legile justiției.

Publicitate

Astfel, deputatul spune că mișcarea președintelui Iohannis a fost previzibilă, dar cu o probabilitate de 99% CCR va respinge sesizarea.

„Era previzibilă intenția președintelui Iohannis de a tergiversa promulgarea Legilor justiției. Chiar am avansat, în urmă cu două luni, luna octombrie ca moment al intrării în vigoare a pachetului de legi privind justiția. După ce, de două ori, atât ICCJ, cât și parlamentari din cadrul PNL și USR au sesizat CCR pe Legile justiției, acum a venit și rândul președintelui. La cea de-a doua sesizare, pe Legea 304 și 307/2004 CCR a constatat constituționalitatea acestor acte normative. Pe Legea 303/2004 privind statutul magistraților, CCR a declarat neconstituțional art. 96 privind răspunderea magistraților. Eu am fost primul care a sesizat nefericita redactare a textului de către Comisia Iordache și vulnerabilitatea acestui articol în fața unei excepții de neconstituționalitate.

Așteptăm motivarea excepțiilor de neconstituționalitate de către președinte. Cu probabilitate de 99%, CCR va respinge această sesizare, câtă vreme aceste acte normative au fost deja supuse controlului de constituționalitate. E posibil ca juriștii din cadrul Administrației Prezidențiale să fie mai riguroși decât judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și să sesizeze neconstituționalități pe alte texte decât cele supuse până în prezent cenzurii Curții Constituționale”, a declarat Remus Borza la DC NEWS.

La Înalta Poartă

În ceea ce privește sesizarea pe care Iohannis a făcut-o și la Comisia de la Veneția, Remus Borza spune că nu era cazul, fiind un demers care nu îi face cinste președintelui.

„La Comisia de la Veneția sunt 90 de specialiști în drept constituțional. Noi îl avem pe Tudorel Toader care e un reputat specialist în drept constituțional, fost judecător la CCR, rector, profesor universitar, doctor în drept. Oricât am încerca să minimalizăm anvergura backround-ului profesional al lui Tudorel Toader, nu vom reuși.

Un președinte al unei țări trebuie să apere suveranitatea, independența și integritatea teritorială a republicii. Așa scrie la Constituție în articolul 1. Câtă vreme avem acest nărav de a ne plânge mereu pe la Înaltele Porți, de a ne pârâ unii pe alții, de a arăta cât de multe slăbiciuni și neputințe avem, atunci nu trebuie să ne mai surprindă că ne bagă în ședință orice ambasador și că România este tratată ca o colonie, că suntem sub presiunea unui permanent dictat, că primim indicații prețioase despre ce să facem sau să nu facem în domeniul economic, al politicii externe, al politicii de apărare, etc. Era suficient demersul președintelui de a sesiza CCR. E un drept constituțional. Nimeni nu ar fi avut ce să comenteze. Cerând o opinie Comisiei de la Veneția, organism străin de arhitectura instituțională a României, care oricum dă doar o recomandare cu caracter consultativ pui în paranteză suveranitatea țării, legitimitatea Parlamentului național de a da legi și a Curții Constituționale ca unică instituție a statului român de a se pronunța pe constituționalitatea unui text de lege”, a precizat Remus Borza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel