Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a criticat joi votul din parlamentul de la Bucureşti privind modificarea legilor justiţiei, estimând că ''independenţa justiţiei din România este în pericol'', relevă un comunicat de presă al PPE.
Potrivit acestuia, modificările legilor justiţiei şi amputarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt alarmante.
Joseph Daul a adăugat că sunt în joc stabilitatea şi credibilitatea României. Justiţie slăbită înseamnă mai multă corupţie; mai multă corupţie înseamnă mai multă sărăcie pentru oamenii obişnuiţi. Cu un an înainte de a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, oamenii din România merită un guvern care apără statul de drept, luptă pentru o justiţie independentă şi combate corupţia', a menţionat el.
Senatul României a adoptat, în şedinţa plenului de joi, în calitate de cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. S-au înregistrat 81 de voturi 'pentru' şi 28 'împotrivă'.
De asemenea, plenul a aprobat raportul Comisiei speciale pentru legile justiţiei, care nu a adus modificări capitolului referitor la Inspecţia Judiciară, proiectul rămânând în linii generale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM, cu sediul în municipiul Bucureşti.
Printre cele mai importante modificări aduse de Comisia specială se află cea conform căreia "plenul CSM, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele CSM, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări în vederea apărării independenţei", relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News