Legi justiție. Tudorel Toader: Îmi mențin propunerile de modificare

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, la comisia specială parlamentară, că îşi menţine propunerile de modificare a legilor Justiţiei, asumate de Guvern, precizând că între acestea sunt unele preluate de la CSM şi care nu se regăsesc în iniţiativele legislative depuse de PSD şi ALDE. 

"Ministerul Justiţiei a formulat amendamente pe baza proiectului de lege care apare ca iniţiativă parlamentară. Noi ne-am menţinut soluţiile pe care iniţial le-am propus şi pe care le-am prezentat aici în faţa dumneavoastră. Acele amendamente le-am prezentat Guvernului, Guvernul şi le-a însuşit şi le-a trimis la comisia specială. Deci, nu le-aţi primit de la minister sau de la ministru, le-aţi primit de la şi în numele Guvernului României. (...) În propunerea noastră şi în amendamentele pe care le-am menţinut sunt multe dintre propunerile iniţiale venite de la CSM, propuneri care, ulterior, în varianta preluată şi depusă de dumneavoastră, unele nu se mai regăsesc", a afirmat Tudorel Toader la dezbaterile din comisia specială parlamentară pe tema iniţiativelor legislative de modificare a legilor Justiţiei. 

El a precizat că cele trei proiecte de modificare a legilor Justiţiei trebuie să răspundă obligaţiei de punere în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. 

Tudorel Toader a subliniat că toate propunerile, inclusiv cele venite de la CSM, asociaţii profesionale, trebuie să fie discutate în comisia specială pentru a se găsi soluţia cea mai adecvată sistemului judiciar. 

"Am făcut de multe ori apel să ne îndepărtăm de discursul tip 'nu sunt de acord', 'nu îmi convine', 'nu îmi place', 'încalcă independenţa justiţiei' şi să venim cu argumente pe fiecare dintre soluţii. Convingerea mea este că în dezbaterile din această comisie se va lua fiecare soluţie propusă de participanţi, fie că este CSM, asociaţiile profesionale, şi în urma dezbaterilor se va găsi soluţia cea mai adecvată sistemului judiciar. Avem argumente şi contraargumente, rămâne să vedem câtă voinţă avem să modificăm respectivele soluţii, pe unele dintre ele le-am considerat şi le consider soluţii necesare de revenire la normalitate", a mai spus Tudorel Toader, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel