Legi Justiţie: Statutului magistraţilor, vot cu scandal

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, propunerile PNL de retrimitere la comisia de specialitate a iniţiativei legislative de modificare a statutului magistraţilor şi sesizarea Comisiei de la Veneţia asupra acestor modificări.

Deputatul PNL Ioan Cupşa a susţinut, în plen, că raportul comisiei conduse de social-democratul Florin Iordache, întocmit la propunerea legislativă de modificare a statutului magistraţilor, conţine trei articole care nu au fost discutate în comisie.

'Un astfel de raport în cinci ani de experienţă parlamentară nu mi-a fost dat să văd. Forma raportului este alta decât cea pe care noi am votat-o, s-au adăugat la textele dezbătute încă cu cel puţin 3 articole. Aceste articole nu se regăsesc în iniţiativa legislativă, în nicio propunere şi în niciun amendament supus dezbaterii', a afirmat Cupşa, menţionând că acest lucru este inacceptabil.

El a adăugat că, drept urmare, acest raport nu poate fi supus votului, fiind neregulamentar

'PNL a înţeles să îşi însuşească propunerile asociaţiilor profesionale şi propunerile au devenit amendamente, ar fi trebuit să fie găsite la amendamente respinse. Este de asemenea inacceptabil că nu se regăsesc în raport. Propunerea este de retrimitere pentru a îndrepta toate neregulile', a precizat Cupşa.

Propunerea a fost respinsă prin vot. S-au înregistrat 80 de voturi pentru, 137 împotrivă şi două abţineri. Plenul a respins, de asemenea, cu 79 de voturi pentru, 143 împotrivă şi o abţinere, propunerea liderului deputaţilor PNL Raluca Turcan de sesizare a Comisiei de la Veneţia în privinţa modificărilor făcute în comisie la legea statutului judecătorilor şi procurorilor.

'Propunem o rezoluţie a Camerei Deputaţilor prin care să solicităm avizul Comisiei de la Veneţia pe această lege. Vă solicităm răspicat. Avem în MCV obligativitatea acestui aviz, măcar să intraţi în normalitate. (...) Vă solicităm votul să cerem avizul Comisiei de la Veneţia', a spus Turcan.

Este înfiorător cum procedaţi!

Preşedintele de şedinţă, social-democratul Gabriel Vlase, a precizat că programul de lucru şi ordinea de zi au fost deja votate şi nu se mai poate reveni asupra votului.

'Este înfiorător cum procedaţi, doar pentru a-l apăra pe domnul Dragnea de justiţie', a replicat Turcan. Mai mulţi deputaţi USR, printre care Cristian Seidler, Claudiu Năsui, Stelian Ion, au invocat, la rândul lor, vicii în aplicarea regulamentului în dezbaterea iniţiativei legislative de modificare a statutului magistraţilor legate de procedura de urgenţă, de timpul alocat de discuţie, toate obiecţiile fiind respinse de preşedintele de şedinţă. Deputaţii au început, apoi, dezbaterile asupra modificărilor la statutul magistraţilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel