Legile Justiției. CSM se alătură DNA și Parchetul General. Critici dure

CSM, mesaj ferm: Nu putem accepta excesele de limbaj
CSM, mesaj ferm: Nu putem accepta excesele de limbaj

Consiliul Superior al Magistraturii critică dur modificările propuse de Parlament pentru Legile Justiţiei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituției.

Iată mesajul transmis de CSM:

„Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se alătură şi susţine punctele de vedere exprimate recent de cele mai importante structuri de parchet din cadrul sistemului judiciar – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – precum şi de Asociaţia Procurorilor din România cu privire la propunerile de modificare ale Codului penal şi Codului de procedură penală, avansate în cadrul demersului legislativ parlamentar de implementare a Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016.

Secţia pentru procurori din cadrul Consililui Superior al Magistraturii îşi exprimă îngrijorarea atât cu privire la maniera aleasă pentru desfăşurarea acestui proces legislativ – în procedură de urgenţă, fără transparenţă şi fără o prealabilă consultare a magistraţilor – cât şi faţă de conţinutul unora dintre propunerile avansate, care vor paraliza capacitatea Ministerului Public de a-şi desfăşura activitatea în vederea îndeplinirii misiunii constituţionale înscrise în art.131 alin.1 din Constituţia României, aceea de a apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, în special împotriva celei mai agresive forme de ilicit juridic – ilicitul penal. 

[citeste si]

Lipsa de transparenţă şi urgenţa acestui demers legislativ nu poate fi justificată atâta vreme cât termenul de implementare a directivei europene în legislaţia fiecărui stat membru este 1 aprilie 2018, iar o mare parte din propunerile de modificare avansate exced exigenţelor şi limitelor de reglementare ale acestei directive.

Având în vedere principiul colaborării loiale între puterile statului, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii adresează Parlamentului României solicitarea de a amâna derularea procesului legislativ în vederea consultării adunărilor generale ale magistraţilor din instanţe şi parchete şi asociaţiilor profesionale. Aceste demersuri consultative vor asigura atât transparenţa procesului legislativ cât şi posibilitatea identificării de către puterea legiuitoare a celor mai adecvate soluţii legislative care să determine şi să garanteze un echilibru necesar în orice societate democratică între interesul general al societăţii de a fi protejată de consecinţele faptelor infracţionale şi interesul legitim al persoanelor anchetate penal de a avea dreptul la un proces echitabil şi de a fi prezumate nevinovate până la o hotărâre definitivă de condamnare.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel